NEWS ALERT

Am ajuns la fundul sacului și la sport

Catalin Stancu
11:28, 15 august 2016
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român a anunțat că demisionează din funcție după Jocurile Olimpice de la Rio. Era și cazul. Dar, în primul rând, nu era cazul să ajungă el într-o asemenea funcție. JO Rio 2016 înseamnă falimentul sportului românesc, bomboana pe coliva frământată de politic în dauna sportului începută în 1990, reprezintă rezultatul metehnelor/ corupției/ intereselor personale transferate de la politicieni către mișcarea sportivă post-decembristă. Cam pe tot ce a pus mâna politicul s-a dus de râpă. Românii mai găseau refugiul în sport/ sportivi pentru a mai uita de problemele de zi cu zi. Acum, s-a demonstrat că nici sportul nu s-a putut descotorosi de tarele societății românești, de care campionii demagogiei politice ne îndeamnă, ipocrit, cu rânjet batjocoritor, atunci când au nevoie de voturi, ”să fim mândri”.
Campionatul European de Fotbal și Jocurile Olimpice de Vară din acest an ne-au arătat locul real pe care ne aflăm și în sport. Ăsta este rezultatul după 26 de ani de minciună, corupție, hoție, demagogie, distrugere, interese personale, incompetență, impostură. În 2016 s-a încheiat un cerc pentru sportul românesc, dar un cerc ruginit și nu unul luminos. Totul se leagă, începutul cu sfârșitul. Primul ministru al Sportului în 1990, instalat de Iliescu, a fost Cornel Dinu, om din sistem, care nu trebuia pierdut, ci recuperat. Dinu a fost un fundaș bun pentru campionatul de fotbal al României și atât. Aaaa, vorbește bine la televizor, bagă teorii, citate, filosofii, în rest nimic. Cu mici și parțiale excepții, tot sportul a evoluat conform direcției pornite în 1990. Iar 2016 ne găsește cu un fost rugbist mediocru în fruntea COSR. Dar Alin Petrache, fost deputat PSD, nu a ajuns președintele celui mai important for sportiv al unei națiuni pentru că a jucat rugby. El provine din aceeași gașcă de profitori post-decembriști, este fiul lui tata (face parte din ”famiglia” Petrache-Bittner a lui Adrian Năstase) și, în consecință, prietenul lui Ponta. Alin Petrache este bun, poate, pentru tabloide, cu idile extra-conjugale prin parc, cu divorțuri și amante celebre.
Excepțiile Țiriac, Belu-Bitang, canotaj, scrimă, gimnastică, câte puțin handbal/ fotbal/ tenis de masă/ judo/ înot/ atletism/ tenis de câmp etc au fost exemple de flori rare, de calități și ambiții individuale, unele moștenite dinainte de 1989 și care s-au stins încet, dar sigur. În 26 de ani s-au distrus baze sportive, talente și visuri, cu rea-credință, prostie, incompetență. S-au făcut promovări pe interese personale și pe bani, nu pe valoare, talent sau performanțe, iar investițiile în copii și juniori aproape că au dispărut. Nici antrenorii nu s-au mai simțit responsabili să ”scoată” campioni. Sub ”mărețul” patronaj al politicului, sportul românesc a avut soarta pecetluită, s-a dus spre beznă, la braț cu întreaga societate. La un moment dat, trebuia să se ajungă la falimentul mentalității gen ”mica ciupeală”, ”dar mie ce-mi iese de aici”, ”câte voturi îmi aduce asta”, ”ce avem de împărțit”, ”să moară și capra vecinului” ș.a.m.d.
Prea mult s-a distrus ȘI în sport de 26 de ani și mult prea puțin, infim, s-a construit ceva durabil. Ici-colo mai auzi de câte o inițiativă fericită, de câte o investiție cât o picătură într-un ocean, multe cu sprijin privat parțial sau total. Exemplul Academiei de Fotbal a lui Hagi este un asemenea exemplu de urmat. Dar cu o floare nu se poate face o cunună de campion. O politică de stat coerentă și pe termen lung pentru sport și educație ar avea aceleași efecte pentru societatea românească precum lupta anticorupție. Nu e nicio rușine dacă cei care ajung prin diverse posturi de decizie își iau notițe și preiau modele de succes, făcute cu muncă, sacrificii, cap și ambiție, din alte state, unele mai mici, altele mai mari. Pot începe cu Spania și Islanda în acest sens.

Citeste si:

×