joi, aprilie 18, 2024
AcasăFocsaniAleșii locali liberali nu merg la deschiderea Festivalului Bachus 2016

Aleșii locali liberali nu merg la deschiderea Festivalului Bachus 2016

Consilierii județeni și consilierii municipali ai PNL nu vor participa la deschiderea Festivalului Bachus 2016, anunță biroul de presă al liberalilor.

Consilierii PNL nu vor merge la deschiderea festivalului Bachus 2016, în semn de protest
Consilierii județeni ai Partidului Național Liberal Vrancea nu vor fi prezenți joi, 13 octombrie, la deschiderea Festivalului Bachus 2016, deși au primit invitații oficiale în acest sens. Întruniți într-o ședință pentru a dezbate mai multe probleme organizatorice, și consilierii locali din CL Focșani au decis să nu se prezinte la deschiderea oficială a evenimentului.
Decizia luată consilierii liberali reprezintă o formă de protest față de modul în care consilierii județeni PSD, în frunte cu Marian Oprișan, șeful CJ, au înțeles să alcătuiască, să rectifice și să voteze bugetul județului pe anul în curs.
Într-un dispreț total față de banul public și față de locuitorii județului Vrancea, Consiliul Județean a alocat, direct sau indirect, din nou, sume uriașe pentru festival, deși Vrancea este un județ sărac din punct de vedere economic, aflat la coada clasamentelor în România.
Consilierii liberali vor să tragă și un semnal de alarmă cu privire la modul în care au fost acordate contractele pentru organizarea Festivalului Bachus, licitațiile fiind fentate de către conducerea CJ.
Pe de altă parte, Vrancea s-a confruntat în acest an cu inundații care au distrus zeci de drumuri județene, însă CJ, în calitate de administrator al drumurilor în cauză, nu a prevăzut un fond de rezervă prin intermediul căruia comunitățile locale afectate să poată fi ajutate. Propunerea PNL de constituire a fondului de rezervă a fost respinsă de consilierii PSD, ca și alte inițiative ale consilierilor liberali.
Departament Comunicare PNL Vrancea

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu