joi, martie 28, 2024
AcasăAdministratieApa şi drumurile, priorităţi la Spulber

Apa şi drumurile, priorităţi la Spulber

Vasile-Rusu-Spulber-primar
Vasile Rusu, primar Spulber

Comuna Spulber este una dintre cel mai mici localități din Vrancea, cu 7 sate răspândite în zona de munte, pe Valea Zăbalei, și cu circa 1.400 de locuitori. Și bugetul local este pe măsură, Primăria Spulber având la dispoziție în acest an suma de 2,26 milioane de lei. De aceea, multe din investițiile importante din comună se realizează cu fonduri europene și proiecte guvernamentale derulate prin programele de dezvoltare.
”În acest an avem în derulare și sperăm să le încheiem două proiecte importante. Unul vizează alimentarea cu apă a satelor Carșochești, Păvălari și Țipău, pe ordonanța 28, de care vor beneficia circa 800 de oameni. Investiția se ridică la 1,8 milioane de lei. Tot în acest an vrem să teminăm asfaltarea drumului comunal DC108, pe o lungime de 3 km, proiect derulat prin PNDR”, ne-a precizat primarul comunei Spulber, Vasile Rusu.
În funcție de fondurile avute la dispoziție și de programele pe care le poate accesa, administrația locală are pregătite în vederea depunerii la organismele de resort studiile de fezabilitate pentru ridicarea unei școli la Carșochești, plus o sală de grădiniță, precum și pentru modernizarea școlii din Păvălari. Peste circa o lună, autoritățile vor inaugura noua grădiniță din Spulber.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu