NEWS ALERT

Angajații de la Protecția Copilului au donat sânge

Editor Vrancea24
19:57, 9 noiembrie 2017

În data de 9 noiembrie 2017, o echipă mobilă a Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea s-a deplasat la sediul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Vrancea, unde, cu sprijinul acordat de conducerea instituţiei, s-a pus la dispoziție o sală pentru recoltare. La iniţiativă au răspuns toţi angajaţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Vrancea şi ai centrelor din subordine, care au îndeplinit condiţiile de admisibilitate pentru a putea dona sânge.

Echipă mobilă a Centrului de Transfuzie Sanguină Vrancea va fi prezentă în instituţia noastră şi în zilele următoare, oferind astfel tuturor angajaţilor  posibilitatea de a participa la această acţiune. Sângele strâns în cadrul acestei campanii va ajunge la Centrul de Transfuzie Sanguina Vrancea și de acolo spre unitățile medicale unde sunt necesare aceste rezerve. Tichetele de masă primite de către participanţi vor fi donate, la iniţiativa salariaţilor, unor familii nevoiaşe din comunitate.

Acestă campanie este un program prin care se urmăreşte, pe lângă activităţile de donare de sânge, şi o conştientizare a publicului cu privire la nevoia de sânge pentru transfuzii din sistemul medical românesc. Datorită nevoii permanente de sânge în spitale, este foarte important să ne mobilizăm, îndemnând asfel comunitatea să urmeze acest exemplu, mai ales în perioadele de criză, dăruind astfel viaţă semenilor aflaţi în suferinţă.

SURSA: Direcția Generală de Asistenţă Socială si Protecţia Copilului Vrancea

 

Citeste si:

×