vineri, aprilie 19, 2024
AcasăStiri InterneAPIA: aproape 600.000 de fermieri în plată în 5 zile

APIA: aproape 600.000 de fermieri în plată în 5 zile

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că suma totală autorizată la plată, reprezentând avans aferent Campaniei 2017, este de 590,24 milioane euro pentru un număr de 594.393 fermieri care au depus Cerere unică de plată. Precizăm că 416,92 milioane euro s-au plătit din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), iar diferența de 173,32 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național.
Reamintim că plăţile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:
– 4,5993 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.09.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 329/05 din 30.09.2017, pentru plăţile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);
– 4,5390 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.12.2016 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 491/01 din 31.12.2016, pentru plăţile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală). (Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare al APIA)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu