NEWS ALERT

Asistență prin programul ROMACT pentru comunitatea de romi din Mărășești

Editor Vrancea24
18:18, 15 iunie 2017

Primăria Mărășești și comunitatea de romi din oraș primesc asistență din partea ROMACT, programul european destinat integrării romilor în societate prin facilitarea accesului la locuințe, educație și locuri de muncă.  Reprezentanții ROMACT se implică în problemele comunității de romi din Mărășești și colaborează cu administrația orașului și alte instituții locale din noiembrie 2016. Această colaborare se va întinde pe o perioadă de 20 luni.

Una dintre etapele programului a constat într-o întâlnire organizată miercuri, 14 iunie 2017, la sediul Primăriei Mărășești, la care au participat reprezentanții ROMACT, ai administrației orașului și ai instituțiilor locale. Cu această ocazie, a fost prezentat scopul acestui program și s-au discutat diferite probleme privind integrarea romilor și cum pot fi ajutați membrii acestei comunități.

”Prin ROMACT nu se oferă un sprijin clasic, financiar, beneficiarilor programului, în sensul că rolul nostru este de a acorda asistență primăriei pentru a gestiona problemele comunității rome”, a explicat Poliana Cătălin, facilitator al Programului ROMACT pentru Vrancea.

Colaborarea dintre Primăria Orașului Mărășești și ROMACT s-a concretizat, până acum, în acordarea de consultanță gratuită, juridică sau pentru diferite proiecte, cursuri gratuite pentru achiziții publice și manager proiect, implicarea cetățenilor de etnie romă, constituiți în grupul local de acțiune, în procesul de consultare/implicare în luarea deciziilor privind problemele comunității. În perioada următoare urmează a fi finalizat un plan local de acțiune locală privind situația romilor, care va fi inclus în strategia de dezvoltare a orașului.

”Programul ROMACT  este un instrument foarte util pentru cunoașterea și rezolvarea problemelor pe care le au membrii comunității de romi din orașul Mărășești. Rolul nostru ca administrație locală este de a ajuta la integrarea cetățenilor de etnie romă, iar prin ROMACT putem face încă un pas pentru realizarea acestui obiectiv. În plus, prin programul ROMACT s-a oferit posibilitatea îmbunătățirii gradului de pregătire profesională al funcționarilor din administrația publică locală”, a declarat primarul Valerică Chitic.

PRIMĂRIA ORAȘULUI MĂRĂȘEȘTI

 

Citeste si:

×