NEWS ALERT

Avocatul Gabriel Nicolae, la un pas de excluderea din PNL

Catalin Stancu
18:55, 21 septembrie 2017

Conducerea organizației municipale PNL Focșani a hotărât să-l excludă din Biroul Politic Local pe avocatul Gabriel Nicolae. Liberalii focșăneni au considerat că Gabriel Nicolae nu trebuie să mai facă parte din structura de conducere pentru că nu s-a mai implicat în activitatea organizației și nu a fost de acord cu anumite decizii ale partidului. ”De la alegerea noului Birou Politic Local, Gabriel Nicolae nu a fost decât la o singură ședință, din câte îmi amintesc. El nu și-a mai plătit cotizația și nu are activitate politică. Noi am vorbit cu el, am încercat să-l înțelegem dar el nu a mai dat pe la organizație. Noi avem nevoie de un om ca el, e avocat, dar, în același timp, avem nevoie de oameni care să se implice în activitatea de partid pentru că sunt multe lucruri de făcut. Excluderea din BPL s-a făcut conform statutului partidului”, ne-a declarat președintele PNL Focșani, Nicu Tănase.
La rândul său, Gabriel Nicolae, care este și prodecan al Baroului Vrancea, ne-a declarat că nu prea se mai regăsește în structura politică actuală a PNL Vrancea. ”Eu rămân membru PNL, nu m-au exclus și din partid. Am rămas oarecum surprins de decizia de excludere a mea din Biroul Politic, mai ales că pe ordinea de zi a ședinței nu era trecut acest punct de discuție. Este adevărat că am lipsit de la ultimele ședințe ale Biroului Politic Municipal, dar nu m-am regăsit în combinația asta, că echipă este greu de spus. Eu am fost la ședința în care a fost exclus Cristi Bălosu și m-am opus deciziei de excludere pentru că nu mi se părea normal acest lucru. Nu știu ce se va întâmpla în continuare”, ne-a spus Gabriel Nicolae. Acesta a avut o atitudine critică față de anumite decizii ale conducerii PNL Vrancea, față de modalitatea de acțiune politică și de impunere a unor mesaje, atitudini și direcții politice. Gabriel Nicolae și-a exprimat opiniile critice inclusiv în cadrul conferinței județene a PNL Vrancea din acest an.
În urmă cu două luni, conducerea PNL Vrancea l-a exclus din partid pe fostul copreședinte al PNL Vrancea, Cristi Bălosu, tot pentru că ar fi exprimat opinii critice față de modul în care este gestionată și condusă filiala județeană. Cristi Bălosu fusese și președinte al PNL Focșani, candidat PNL Vrancea pe lista pentru Senat și coordonator al campaniilor electorale ale PNL Vrancea la alegerile locale și parlamentare de anul trecut. După sancționarea lui Bălosu și a lui Gabriel Nicolae, este posibil ca și alți membri PNL Focșani/Vrancea, care nu sunt pe aceeași lungime de undă cu liderii filialei, să aibă parte de același tratament.

Citeste si:

×