NEWS ALERT

Câți din Consiliul Județean consumă caşcaval mucegăit ca şi elevii vrânceni?

Editor Vrancea 24
21:50, 25 septembrie 2015

Cu riscul de a repeta la infinit, precum un vestit cetățean al orașului căruia îi plac caprele, îmi place să inserez proverbul ăla cu ”usturoiul nemâncat” sau ala cu ”mortul e vinovat”. Se potrivesc la prea multe situații ciudate pe care suntem nevoiți să le ”despicăm”.

Așa și cei din Consiliul Județean care se ocupă cu vestitele licitații netransparente care, nu știu cum se face, că se duc la aceiași abonați. De îi întrebi ceva? ați intuit bine răspunsul: ”nici usturoi nu au mâncat, nici gura nu le miroase”. Drept dovadă că, nimereală sau nu, în viziunea unora, încurajarea economiei locale înseamnă musai monopolul cu dedicație. Așa a fost licitația și, probabil răspunsul ar fi că nu sunt suficienți producători locali să se acopere necesarul și nevoile. Dar, întreb eu, de la începutul acestui program numit, parcă în ciuda sărăciei naționale, ”laptele și cornul”, s-a încercat cumva încurajarea producătorilor locali să se dezvolte, astfel încât să existe mai mulți distribuitori?

E complicată chestiunea atragerii fondurilor structurale pentru micii fermieri ori procesatori, iar până se rezolvă, micile brutării, probabil, nu fac cornurile bune ori poate insuficiente cantitativ, iar brutăria respectivului câștigător este cea mai nimerită să facă față situației, la nivel de județ.

Ce să mai zicem de vestitul și unicul Vranlact? Păcat de toate oile, caprele și vacile din județ. Toate se îmbolnăvesc, din când în când, de boala limbii albastre, fix când e perioada târgurilor de toamnă sau când ar trebui să crească exporturile specifice. Eh! Se chinuie țăranul să crească un vițel și când îi vine vremea să-l vândă, se instalează carantina. Fain, nu?
Peste o treime din locuitorii județului sunt crescători de animale cu tradiție și nimeni nu a fost în stare să dezvolte o unitate de prelucrare a laptelui. Cu ce? Trebuie bani! De unde?

A reușit un afacerist cu alcool să ne demonstreze că are cu ce!

Și a tot prosperat, cu ”cisterna” a cărat ”laptele”. Și acum cară cașcaval la școlile rurale. A câștigat licitația. De ce să-i reproșezi asta? Eu nu îi reproșez, neapărat, că are cașcavalul mucegai, îi reproșez doar că nu pot consuma niciun produs lactat de la această firmă. Am încercat de câteva ori. Miroase a mucegai și laptele bătut, iar smântâna e apă chioară. Untul, să zicem, poate fi folosit la prăjituri, iar unora le mai place sana. Personal, simt un gust prea fals. ”Prea ca la oraș”.

”Sunteți și voi consumatorii acestor produse? Sau doar încurajați prietenii”?
De aceea, i-aș întreba pe cei care acordă licitațiile preferențiale: ”sunteți și voi consumatorii acestor produse? Sau doar încurajați prietenii”? Dacă da, recomand tuturor filmul ”L’aile ou la cuisse (Aripioară sau picior)” cu vestitul Louis de Funès, prin care se demonstrează că produsele din ”plastic” nu pot fi consumate de însuși producătorul acestora. Este o pildă și un răspuns la întrebarea ”de ce vreți să ne omorâți”?

Ar fi de preferat să încurajăm economia locală, producătorii locali, nu piața de monopol preferențială. Poate că sunt prea puțini cei ”atât de mari” ce pot să își permită să aprovizioneze zilnic și la timp toate unitățile școlare, dar dacă i-am lua în considerare pe toți producătorii mici, din proximitate, nu ar fi mai bine pentru toată lumea și toți ar avea de câștigat? Chiar și copiii ar avea produse proaspete, iar școlile nu ar fi nevoite să cumpere mai multe frigidere, ori să creeze spații de depozitare cu și așa puținii bani obținuți din bugetul local, pentru cheltuieli urgente.
Licitațiile ”mucegăite” produc efecte de aceeași natură. De ce oare suntem cei mai săraci?

Citeste si:

×