NEWS ALERT

Ce post i se pregătește la Primăria Focșani consilierului preferat al lui Misăilă

Stefan Borcea
18:41, 4 decembrie 2017

Hotărât lucru. Primarul Cristi Valentin Misăilă vrea să își ocupe timpul în primul mandat de edil cu rezolvarea problemelor clientelei politice cu care lucrează. Și-a angajat până acum o droaie de consilieri personali, a creat un corp de control pe care-l folosește după bunul plac, a schimbat aproape toți șefii din instituțiile aflate în subordine, a renunțat la arhitectul șef, este în război cu alți funcționari din instituție, iar Primăria Focșani se află acum aproape pe un butoi de pulbere, din pricina vrajbei create între funcționarii noi și cei moșteniți, așa cum îi place să se exprime. Ultimele mutări ale primarului indică faptul că acesta vrea să-i creeze un post special preferatului său, Dan Grigoraș. Acesta ar urma să fie promovat într-un post de director executiv la o direcție care va fi creată special, respectiv Direcția de Relații Interne și Internaționale, instituție care, potrivit surselor noastre, ar urma să fie înființată cu ocazia primei ședințe de consiliu local. Dan Grigoraș a fost consilier personal al primarului în primele luni din mandatul acestuia. La începutul anului 2017, acesta a decis să-şi dea demisia din funcţie, gestul având  legătură cu incidentul din luna octombrie 2016, când un cetăţean a acuzat că a fost agresat de Grigoraş chiar în Primăria Focşani. Dan Grigoraș s-a întors pentru o zi pe postul de inspector la Consiliul Județean Vrancea, de unde plecase înainte de a fi consilierul primarului, dar Misăilă l-a transferat definitiv la Primăria Focșani, ca inspector la Serviciul de taxe și impozite. În vara acestui an, edilul l-a împuternicit pe Grigoraș să supravegheze activitatea Direcției de Dezvoltare Servicii Publice, iar acum se pare că vrea să-l fixeze definitiv pe un post de conducere, cu salariu de șef.

Citeste si:

×