NEWS ALERT

Ce spune primarul Chitic despre faptele pentru care a fost trimis în judecată

Editor Vrancea 24
17:54, 12 iunie 2017

Primarul Valerică Chitic a reacționat astăzi, într-un comunicat de presă, la textul apărut în Vrancea 24 legat de trimiterea sa în judecată pentru infracțiunea de conflict de interese. Precizăm că am încercat de mai multe ori să luăm legătura cu edilul din Mărășești, dar acesta nu ne-a răspuns la telefon. Redăm mai jos comunicatul primit de la Primăria mărășești.

„În urma informațiilor apărute în mass-media, vreau să fac următoarele precizări cu privire la trimiterea mea în judecată pentru acuzația de conflict de interese. Menționez că în perioada 2008-2012, când am fost viceprimar al orașului Mărășești, firma familiei mele a furnizat mâncare în secțiile de votare, în zilele când au avut loc alegeri, în intervalul celor 4 ani. Firma nu a avut încheiat vreun contract cu Primăria Mărășești și a lucrat în baza unei înțelegeri cu primarul de atunci. Facturile au fost de aproximativ 22.000 de lei, din care profitul firmei a fost de 3500 de lei, pentru toți cei 4 ani. Nimeni nu a ridicat atunci problema unui posibil conflict de interese. Mai mult decât atât, am restituit la bugetul Primăriei Mărășești întreaga suma, de 22.000 lei, atunci când s-a ridicat această problemă. Faptul că eu am înapoiat toți banii arată buna mea credință și demonstrează că nu am intenționat niciodată să fraudez în vreun fel sau altul instituția la care lucram. A fost o neglijență din partea mea să nu fiu atent la legislația în vigoare, dar repet că nu am avut niciodată intenția de a-mi însuși din banii publici. Dovada clară este faptul că eu am ales să plătesc integral sumele încasate de firma familiei pentru niște servicii care au fost prestate și au presupus costuri, pe care tot firma le-a suportat. De asemenea, aș vrea să mai menționez faptul că pe acest subiect eu am dat o singură declarație la Poliția Focșani, la începutul anului 2015. Vreau să vă asigur de buna mea credință și am încredere că instanța îmi va da dreptate”, se arată în comunicatul de presă semnat de Valerică Chitic, primarul orașului Mărășești.

CITIȚI ȘI:

Primarul din Mărăşeşti, trimis în judecată. El ar putea să-și piardă mandatul

 

Citeste si:

×