miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăSocietateColecţia Muzeală "Simion Mehedinţi" va fi inaugurată sâmbătă, la Soveja

Colecţia Muzeală „Simion Mehedinţi” va fi inaugurată sâmbătă, la Soveja

Sâmbătă, 18 martie, de la ora 11,00, la Soveja, la Centrul Cultural din comună, va fi inaugurată Colecţia Muzeală ,,Simion Mehedinți”. Este vorba despre o colecţie de obiecte de mobilier care au aparţinut marelui savant vrâncean, respectiv biroul său de lucru, fotoliul, dar şi mobilier sculptat şi recondiţionat, care s-au aflat la Bucureşti, la Facultatea de Geografie şi în custodia Societăţii de Geografie din România, cea care de altfel a şi suportat cheltuielile de recondiţionare şi transport.

„În cadrul centrului cultural ,,Simion Mehedinți”, sâmbătă, 18 martie a.c., ora 11, va fi inaugurată Colectia permanentă ,,Simion Mehedinți”, de către Societatea Geografică din România, în parteneriat cu primăria Soveja, cu SGR – filiala Vrancea, cu Asociația ,,Simion Mehedinți”- Focșani și Fundația ,, Simion Mehedinți-Miorița”- Soveja, avanpremieră la aniversarea, în octombrie 2018,  a 150 de ani de la nașterea marelui geograf. Astfel, SOVEJA devine pantheonul geografiei românești.  SIMION MEHEDINȚI se întoarce acasă…”, potrivit prof. dr. Nicolae Damian, preşedinte Societatea de Geografie-Filiala Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu