joi, aprilie 18, 2024
AcasăPanciuCorul „Pastorala” a concertat de Florii la Catedrala "Cuvioasa Parascheva" din Panciu

Corul „Pastorala” a concertat de Florii la Catedrala „Cuvioasa Parascheva” din Panciu

Duminică, 9 aprilie 2017, Corul de Cameră „Pastorala” din Focşani, dirijat de prof. dr. Dumitru Săndulachi, a susţinut, la Catedrala „Cuvioasa Parascheva” din oraşul Panciu, tradiţionalul Concert de Florii.
Programul a inclus: Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, în armonizarea compozitorilor Gavriil Musicescu, Nicolae Lungu şi Gheorghe Cucu, urmată de lucrări muzicale din perioada Triodului.
Concertul a fost organizat de Primăria Oraşului Panciu şi de Consiliul Parohial al Catedralei „Cuvioasa Parascheva”.
Dirijorul Dumitru Săndulachi a transmis celor prezenţi mesajul tradiţional de Florii, însoţit de urările de bine adresate sărbătoriţilor zilei. Profesorul Săndulachi a mulţumit pentru invitaţie primarului Iulian Nica, evidenţiind sprijinul acordat de acesta Corului „Pastorala” şi evenimentelor culturale organizate în oraşul Panciu. Cu acest prilej, Dumitru Săndulachi a oferit edilului păncean şi o Diplomă de excelenţă pentru sprijinul necontenit acordat activităţii artistice din oraşul Panciu şi din judeţul Vrancea.
„Îi mulţumesc domnului profesor Dumitru Săndulachi pentru aprecieri. De asemenea, vreau să le mulţumesc, în numele păncenilor, membrilor Corului «Pastorala», pentru programul deosebit, dedicat Sărbătorii Floriilor. Ne-am bucurat, cu toţii, de această zi, care precede Săptămâna Patimilor. Cu siguranţă, buna colaborare existentă între Corul «Pastorala» şi Primăria Oraşului Panciu se va concretiza, şi în viitor, cu organizarea altor evenimente deosebite, cum a fost cel din Duminica Floriilor!”, a declarat primarul Iulian Nica.

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu

Articolul precedent
Articolul următor

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu