marți, martie 19, 2024
AcasăActualitateCristi Misăilă caută angajați pentru Primăria Focșani

Cristi Misăilă caută angajați pentru Primăria Focșani

De când s-a instalat în fotoliul de primar, Cristi Misăilă a făcut o serie de schimbări în structura personalului din administrația locală. Unii angajați au ieșit la pensie, alții au plecat de bunăvoie, mai ales că au fost mustrați/ criticați chiar de către noul primar. De un an, Primăria publică anunțuri privind organizarea de concursuri/ examene pentru ocuparea mai multor posturi, însă apar foarte puțini doritori. Doar posturile cu dedicație, acolo unde se pot face angajări fără tam-tam, au fost ocupate de apropiați ai primarului și ai PSD.
Primăria Focșani are nevoie de specialiști în domenii diverse, fiind deficit de personal la serviciile de urbanism, investiții, juridic, buget ș.a. În ultimele săptămâni, Primăria a publicat mai multe anunțuri de organizare de concursuri pentru ocuparea acestor posturi, însă nu s-au găsit candidați. Astăzi, Cristi Misăilă a dat publicității un comunicat cu noi concursuri dar și cu un îndemn, ușor disperat, adresat focșănenilor de a veni să se angajeze în administrația publică. ”Vreau să avem o administraţie publică locală cât mai bine organizată şi cu funcţionari bine pregătiţi. Încurajăm tineretul dar şi persoanele care, datorită pregătirii profesionale şi experienţei mari, pe care o au, pot contribui la desfăşurarea ȋn cele mai bune condiţii a activităţii dedicate cetăţeanului”, spune primarul în comunicatul care menționează organizarea concursurilor.
Comunicatul anunță organizarea concursului pentru ocuparea a 6 posturi de inspectori la Serviciul Urbanism: două de inspector principal, două de inspector asistent și câte unul de inspector superior și de inspector debutant. Dosarele de înscriere se pot depune până pe data de 4 iulie iar pe 18 iulie va avea loc examenul. De asemenea, Primăria caută un inspector debutant și un inspector principal la Serviciul Investiții. Dosarele se depun până pe data de 11 iulie iar examenul va avea loc pe 1 august. Mai mult, primarul anunță că se mai pregătesc examene, în scurt timp, pentru ocuparea unor posturi la Compartimentul Buget-Contabilitate, la Serviciul Proiecte, la Serviciul Juridic-Contencios, la Serviciul Administrarea Patrimoniului, la Biroul Relații Publice și la Compartimentul Resurse Umane, Organizare.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu