joi, martie 28, 2024
AcasăActualitateDeși nu a candidat la nicio funcție, deputatul Ion Ștefan este la...

Deși nu a candidat la nicio funcție, deputatul Ion Ștefan este la butoanele PNL Vrancea

Cu tensiuni, nemulțumiri, combinații și negocieri, specifice oricărui partid, PNL Vrancea și-a definitivat structurile de conducere. Liderii au vorbit de obiective mărețe și ținte electorale amețitoare pentru următoarele rânduri de alegeri, care se apropie deși par îndepărtate. Altădată în poziții importante în conducere, primarii nu și-au mai găsit locul decât la ”și alții” în Biroul Politic Județean. Este, într-un fel, rezultatul nemulțumirilor și propunerilor exprimate anterior alegerilor interne de către majoritatea primarilor PNL, poziție care n-a corespuns cu planurile celor doi parlamentari de Vrancea. Dincolo de disputele interne, PNL nu se află, deocamdată, într-o poziție prea bună. Atât la nivel național cât și prin majoritatea județelor (iar Vrancea nu face excepție), liberalii nu par a avea forța de a se opune puterii PSD-ALDE, nu dau senzația că și-au revenit din pumni și că pornesc la lupta cea mare cu PSD.
Jocurile de culise din PNL Vrancea au avut rezultatul scontat – și la organizația municipiului Focșani și la filiala județeană (cel mai probabil că și la majoritatea organizațiilor locale din județ). Structurile de conducere sunt cele stabilite anterior, cu nume și posturi. S-a vorbit, inițial, de un pact între cei doi parlamentari PNL – Cătălin Toma și Ion Ștefan – un pact de ”neagresiune”, cu PNL Focșani sub ”patronajul” deputatului Ștefan și cu Biroul Politic Județean coordonat de senatorul Toma (și președinte al filialei județene). O jumătate din înțelegere s-a realizat: conducerea PNL Focșani corespunde dorinței deputatului Ion Ștefan. Cealaltă jumătate a acordului este, însă, departe de discuțiile inițiale. Binecunoscutul bilețel cu membrii ce trebuie aleși în BPJ, care a circulat în rândul delegaților a conferința județeană (o practică tradițională la toate partidele, indiferent de nivel), a avut rezultatul așteptat. Însă cei aleși în BPJ se numără, în majoritate, în grupul de acțiune și de interese din jurul deputatului Ștefan. Despre prea puțini dintre membrii Biroului Politic Județean se poate spune că i-ar fi loiali președintelui PNL Vrancea, Cătălin Toma. Membri PNL mai vechi sau mai noi, cei mai mulți dintre aleșii în structurile de conducere îl au ca lider informal pe deputatul Ion Ștefan, vicepreședinte de drept, care nu a candidat pentru nicio funcție de conducere. Toma, ca președinte, mai are dreptul, conform statutului, să desemneze un secretar general. Și cam atât. În rest, frâiele PNL Vrancea sunt în mâinile lui Ion Ștefan, chiar dacă acest lucru nu este la vedere. Orice decizie importantă a PNL Focșani și a PNL Vrancea se va lua, poate, în urma unor negocieri, dar cu siguranță va corespunde direcției transmise de deputatul liberal.
Iar cele mai importante decizii – sau, cel puțin, cele care interesează cel mai mult – sunt listele de candidați la alegerile locale și parlamentare din 2020 și nominalizările partidului pentru diverse poziții locale și naționale, după negocieri cu PSD. Bătălia principală pentru aceste decizii s-a încheiat, iată, cu un câștigător de jure și cu altul de facto. Cei aleși în structurile de conducere pot răsufla, deocamdată, ușurați, pentru că au trecut de un hop important. De acum, încep să-și facă jocurile și calculele pentru pozițiile administrative viitoare. Anul electoral 2019 (cu scrutin pentru Parlamentul European și cu alegeri prezidențiale) va fi unul de antrenament pentru anul de ”foc” 2020, cu alegeri locale și parlamentare. Dacă se merge în actuala formulă, s-ar putea ca atât Ion Ștefan cât și Cătălin Toma să mai prindă locurile eligibile și pe listele de candidați din toamna lui 2020, continuîndu-și mandatele de parlamentari. O singură problemă i-ar putea măcina pe peneliștii vrânceni: cum se vor prezenta la alegerile pentru Primăria și Consiliul Local Focșani, peste 3 ani. Cine își va asuma, totuși, răspunderea pentru eventualele nerealizări/ eșecuri? Deocamdată, nu se întrevede o emulație de noutate (sub toate aspectele) în PNL Vrancea. Și nici vânt din pupa pentru lupta cu PSD. Depinde numai de cei aleși, în frunte cu cei doi parlamentari, să facă în așa fel încât să elimine – sau măcar să diminueze considerabil – sentimentul de anchilozare pe care îl transmite, acum, PNL Vrancea.
PS – Un scurt remember, mai ales că peste 90% dintre cei care au participat la conferința județeană a PNL Vrancea din 29 aprilie 2017 nu se aflau în rândurile PNL (sau ale fostului PD) în anul 2001 (bine, mulți erau, în anii aceia, pe la PSD sau făceau jocurile PSD, asta e altă problemă). Atunci s-a desfășurat o conferință județeană a PNL Vrancea, în urma căreia jocurile de culise și ”munca” asiduă de convingere a proaspătului deputat (pe atunci) Nini Săpunaru l-au dărâmat pe președintele PNL Vrancea, Maricel Soare. În 2001, Soare a pierdut funcția de președinte în fața lui Corneliu Momanu. Săpunaru a stat în umbră dar, în realitate, el a deținut frâiele puterii interne. A fost doar o perioadă de tranziție, până la următoarea conferință de alegeri interne, în 2005, atunci când Nini Săpunaru a câștigat președinția PNL Vrancea, în fața lui Momanu. Și să nu uităm că Nini Săpunaru este cel care l-a promovat intens pe Ion Ștefan, în ultimii ani, și l-a propus drept candidat la Primăria Focșani încă din toamna lui 2015. Așadar, modelul de acum, cu unul președinte și altul șef, nu este nici pe departe o noutate.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu