vineri, martie 29, 2024
AcasăPanciuDezbatere publică la Panciu, pe marginea bugetului local din 2018

Dezbatere publică la Panciu, pe marginea bugetului local din 2018

Primarul Iulian Nica a prezentat luni, 12 februarie 2018, proiectul Bugetului local de venituri și cheltuieli al orașului Panciu pe anul 2018. Dezbaterea publică a fost găzduită de sala de ședințe a Consiliului Local. La eveniment au participat, alături de aleșii locali, reprezentanți ai instituțiilor publice și ai societății civile.

„Dezbaterea publică a proiectului de buget ne-a oferit ocazia a prezenta în fața cetățenilor proiectele, obiectivele și prioritățile stabilite pentru anul 2018. Chiar dacă, din cauza modificărilor aduse Codului Fiscal, vom avea un buget mai mic decât cel din anul precedent, este foarte important ca păncenii să știe că 2018 nu va fi un an cu probleme și că ne vom putea desfășura activitatea în condiții optime.  Avem bani pentru salariile din administrație și pentru toate instituțiile din subordine. Au fost alocate sumele necesare pentru învățământ, transport școlar, religie, sport, cultură. Bugetul pe 2018 va susține în continuare investițiile din toate domeniile. Acest lucru înseamnă că vom merge înainte cu proiectele începute în 2017, dar vom iniția și multe proiecte noi“, a declarat primarul Iulian Nica.

Edilul-șef a evidențiat faptul că orașul Panciu a început anul 2018 fără restanțe la plata facturilor la energia electrică, precizând că administrația locală a achitat integral datoriile către furnizor. În acest context, Iulian Nica a anunțat că, la sfârșitul lunii februarie, Primăria Orașului Panciu va depune la finanțare, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, un proiect privind modernizarea și extinderea sistemului de iluminat stradal. 

„Și în 2018, vom depune la finanțare mai multe proiecte cu finanțare europeană. Pe lângă proiectul privind modernizarea și extinderea sistemului de iluminat stradal, avem pregătite alte 4 proiecte pe învățământ: Modernizarea și dotarea Grădiniței Nr. 1 Panciu, în cadrul proiectului Educație timpurie – Proiect pentru modernizarea și dotarea infrastructurii de educație preșcolară din orașul Panciu; Educație și formare – Proiect pentru extinderea și dotarea infrastructurii educaționale pentru învățământul general obligatoriu din orașul Panciu; Panciu Profesional – Proiect pentru modernizarea, extinderea și dotarea Liceului Tehnologic Al. I. Cuza Panciu; CASA PITICILOR – Proiect pentru modernizarea și dotarea infrastructurii de educație antepreșcolară din orașul Panciu“, a afirmat primarul Iulian Nica.

Tot pentru acest an, Primăria Orașului Panciu a alocat sumele necesare cofinanțării proiectului inițiat și derulat de Consiliul Județean, „Reabilitarea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Vrancea“, etapa a II-a, cunoscut sub numele de „Vranceaqua 2“. În această etapă, va fi modernizată infrastructura de gestionare și distribuție a apei din zonele care nu au fost incluse în prima etapă a proiectului. „În 2018, vom continua și extinderea rețelei de gaze naturale, pe o lungime de aproximativ 2 kilometri, pe străzile Grivița, Victoriei, Fraternității, Gheorghe Barițiu, Ion Roată, Democrației. De asemenea, vom continua modernizarea infrastructurii Spitalului, cu lucrări de reparații capitale, împrejmuire, alei și parcări. Am alocat și sumele necesare igienizării compartimentului Interne. Tot anul acesta, dorim să redăm Spitalului clădirea din strada Mihai Viteazu nr. 2, pentru relocarea secției Cronici. Vom finaliza cele 6 ansambluri de locuințe sociale de pe Aleea Independenței 6-8 și lucrările de modernizare a tramei stradale din zona centrală“, a adăugat primarul Iulian Nica.

Șeful administrației locale a mai afirmat că, în bugetul pe 2018 au fost prevăzute sume atât pentru activitățile anuale – deratizare, dezinsecție, dezinfecție, deszăpezire – cât și pentru serviciile de ignifugare, obligatorii atât la nivelul Primăriei, cât și la instituțiile publice și cele aflate în subordinea Primăriei. Totodată, au fost alocați bani și pentru subvenția la energia termică pentru persoanele defavorizate. Consiliul Local Panciu se va pronunța asupra Bugetului local de venituri și cheltuieli pe anul 2018 în ședința extraordinară convocată joi, 15 februarie 2018, la ora 17.00.

Sursa: Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu