NEWS ALERT

Doliu la Ambulanța Adjud

Editor Vrancea24
23:18, 5 noiembrie 2017

Apropiații au anunțat că duminică dimineață s-a stins din viață una dintre cele mai apricate angajate ale Stației de Ambulanță Adjud. Sica Surugiu avea 53 de ani și a pierdut lupta pentru viață. Cei care au lucrat împreună cu ea au transmis mesaje pe rețelele de socializare.

„La numai 53 de ani, în această dimineaţă de noiembrie, ne-a părăsit pentru totdeauna, trecând la cele veșnice, cea care a fost şi va rămâne SICA SURUGIU. Pentru toţi colegii care au lucrat cu ea şi mai ales pentru cei de la SAJ şi compartimentul Cardiologie al Spitalului Municipal Adjud este o zi tristă. SICA a fost un exemplu de profesionalism, abnegație, responsabilitate, dar mai ales omenie. Nimeni nu avea decât cuvinte de apreciere la adresa ei. Am spus că a fost un exemplu demn de urmat şi de apreciat. SICA va rămâne veşnic în amintirea noastră aşa cum era ea veselă tot timpul, pusă pe şotii şi glume, indiferent de situatie. NU TE VOM UITA NICIODATĂ, SICA! DUMNEZEU S-O IERTE!”, a scris medicul cardiolog Vasile Lepădatu pe pagina sa de Facebook.

”Bucăți din noi se desprind, lăsând în loc goluri de neînlocuit. O bătălie în care moartea a învins. Prea brusc… prea devreme… prea neașteptat… Dumnezeu să te odihnească, Surugiu Sica!”, au scris și colegii de la Serviciul de Ambulanță Județean Vrancea.

Citeste si:

×