NEWS ALERT

Educație în penitenciare

Catalin Stancu
20:29, 12 octombrie 2017

Vineri, 13 octombrie 2017, specialiștii Sectorului Educație și Asistență Psihosocială din cadrul Penitenciarului Focşani desfăşoară proiectul de activitate “Ziua Internaţională a Educaţiei în Penitenicare”, în colaborare cu coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea, reprezentantul desemnat din cadrul D.J.T.S. Vrancea şi cu sprijinul Clubului Sportiv “Unirea” Focşani. Începând cu anul 2014, data de 13 octombrie a fost desemnată ca ,,Ziua Internațională a Educaţiei în Penitenciare”, subliniind astfel importanţa funcţiei educative a instituţiilor de detenţie şi esenţa intervenţiei recuperative, organizate şi derulate cu persoanele care execută sancţiuni privative de libertate.

Tot cu această ocazie a fost organizat și un concurs tematic despre importanța educației în mediul penitenciar, factor important al formării individului deoarece permite evoluția armonioasă a personalității umane din punct de vedere spiritual, moral, social și cultural. Pentru cultivarea unui climat psiho-social pozitiv precum şi dezvoltarea fizică armonioasă a persoanelor custodiate, în cadrul proiectului se desfăşoară o competiţie sportivă, în comunitate, la Sala de Atletism a Complexului Milcov Focşani, dar şi o competiţie sportivă la nivelul unităţii, la sala de sport a penitenciarului, proiectul de activitate încheindu-se cu o activitate artistică ce constă în realizarea de obiecte decorative de către deţinuţii din cadrul atelierului ocupaţional.
Pornind de la valorizarea actului educaţional, dar înţelegând şi importanţa activităţilor de prevenire a infracţionalităţii, proiectul de activitate are ca scop pe de o parte îmbunătăţirea percepţiei comunităţii cu privire la instituţia penitenciară, iar pe de altă parte, conştientizarea de către deținuți a efectelor negative pe care le are încarcerarea asupra individului uman, precum şi a importanţei respectării regulilor şi a legilor comunităţii în care trăiesc. (comunicat Penitenciarul Focșani)

Citeste si:

×