vineri, martie 29, 2024
AcasăAdministratieFinanțarea Căminului de vârstnici de la Mărășești a trecut la Consiliul Județean

Finanțarea Căminului de vârstnici de la Mărășești a trecut la Consiliul Județean

Consiliul Judeţeana a decis să preia toate cheltuielile cu întreţinerea Căminului pentru Persoane Vârstnice din Mărășești, întrucât și în anul 2018 Consiliul Local Mărăşești se confruntă cu o lipsă de fonduri, bugetul local neputând acoperi cheltuielile de funcţionare. Pe 31 ianuarie 2018 a fost adoptată Hotărârea Nr. 11 privind transmiterea solicitării de preluare prin transfer, de către Consiliul Judeţean, a Căminului pentru Persoane Vârstnice ”O nouă şansă”, unitate cu personalitate juridică aflată în subordinea Consiliului Local Mărăşeşti, în subordinea DGASPC Vrancea. Finanţarea posturilor se va face cu încadrarea în cheltuieli de personal şi în limita numărului de posturi aprobat din bugetul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea. Proiectul privind trecerea căminului din subordinea CL Mărășești în structura DGASPC Vrancea a fost votat în unanimitate în ședința Consiliului Județean de astăzi.

Căminul pentru Persoane Vârstnice ”O nouă şansă” a fost înfiinţat în anul 2011, prin reorganizarea Spitalului Orăşenesc Mărăşeşti. Activitatea căminului a fost finanţată de Ministerul Muncii, prin programul de interes naţional ”Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”. Programul a fost prelungit de mai multe ori, până la finalul anului 2015.

După o perioadă de întrerupere în sprijinirea căminelor pentru persoane vârstnice, Ministerul Muncii a aprobat un nou program de interes naţional. În anul 2017, finanţarea a fost asigurată de Primăria Mărăşeşti dar, la sfârşitul anului, Primăria Mărăşeşti, care ar fi trebuit să asigure bani de la buget pentru funcţionarea căminului, nu a mai făcut plăţi către firma de catering care asigura hrana bătrânilor, motiv pentru care firma a sistat livrarea de mâncare. Datoria Primăriei Mărăşeşti ajunsese la 200.000 de lei. Directorul unităţii a făcut atunci apel la angajaţi şi la oameni de bine să se mobilizeze pentru a ajuta cei 44 de beneficiari ai căminului, prin donaţii de alimente, şi a deschis un cont bancar pentru sponsorizări, iar ajutoarele nu au întârziat să apară.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu