Anunțuri publicitare
NEWS ALERT

Focșaniul este condamnat la încă un an fără investiții. Misăilă îmbrățișează neputința PSD!

Editor Vrancea 24
19:20, 21 ianuarie 2018

Am urmărit cu mare atenție emisiunea tv la care a participat, săptămâna trecută, edilul Focșaniului, Cristi Misăilă, la un post de televiziune regional și unde a vorbit despre ce intenționează să facă în 2018. L-am văzut că a preluat modelul lui Liviu Dragnea, acela de a poza în marele specialist în fața unui panou în studioul TV. Din păcate pentru noi focșănenii, am văzut că cel care se vrea primarul orașului habar nu are numele străzilor din oraș, străzi pe care se laudă că le va asfalta în ”calup”, după cum s-a exprimat. Este vorba despre aceleași străzi pe care le-am tot văzut prinse în cel puțin șase bugete locale anuale, încă din vremea predecesorului său PSD.

Neputința lui Bacinschi devine, astfel, neputința lui Misăilă!

Fără nicio scuză, administrația locală PSD de la Focșani repetă ca un disc stricat sloganul gol de conținut al transformării orașului într-un șantier. Pentru că, nu-i așa, nu te doare gura să faci promisiuni, domnule primar?

Am mai auzit de la primarul PSD Cristi Misăilă că are planul B de finanțare în cazul în care propriul Guvern condus de tătuca Dragnea și marioneta numărul 3 Viorica Dăncilă nu îi va aloca fonduri pentru investiții! Care este acest plan de rezervă? Îndatorarea orașului pentru decenii ca să pună Misăilă o palmă de asfalt! Adică împovărarea tuturor cetățenilor la bancă, cu dobânzi deloc avantajoase, pentru lucrări urbane necesare, vitale chiar în multe cartiere, de la reparații străzi, amenajare de trotuare și întreținerea puținelor spații verzi pentru recreere din Focșani!

Ce primar responsabil se duce să facă împrumut la bancă pentru asfaltări, dar nu suflă o vorbă despre milioanele de euro pe care le toacă anual pe paranghelii destinate a-i gâdila orgoliului baronului Marian Oprișan?

Veți îndrăzni, domnule Misăilă, să continuați risipa banului public într-un an de criză? Veți avea curajul să recunoașteți în fața focșănenilor că le puneți biruri pe zeci de ani pentru impotența administrației PSD de a prioritiza investițiile, de a pune stop risipei pe petreceri și de a limita hrănirea caracatiței PSD din Primăria Focșani cu salarii mărite?

În calitate de deputat PNL de Vrancea dar și de cetățean interesat, îl atenționez pe primarul Cristi Misăilă că voi urmări cu extrem de multă atenție modul în care va împărți bugetul pe 2018 al orașului, până la ultima virgulă, până la ultimul bănuț! Îl somez public pe primar să își ia în serios rolul de administrator al Focșaniului și să lucreze în interesul cetățenilor și să lase de-o parte smiorcăielile cu birocrația și legile care i-ar pune piedici să nu facă Focșaniul un oraș civilizat! PSD este la guvernare, are toate pârghiile legale să muncească, nu să sifoneze banii!

În altă ordine de idei, la finalul săptămânii trecute, am efectuat o vizită la Oradea, la invitația primarului Ilie Bolojan, pentru a vedea cum la alții se poate să ridici localitatea pe care o păstorești. Rețeta este simplă: drămuirea banilor publici, respectul pentru cetățean, pentru munca lui, prioritizarea investițiilor și transparența totală în cheltuirea fondurilor de la bugetul local!

Ion Ștefan, deputat PNL

 

Citeste si:

×