sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateFondurile europene au salvat de la şomaj zeci de oameni din Ciorăşti

Fondurile europene au salvat de la şomaj zeci de oameni din Ciorăşti

Primăria comunei Ciorăști a realizat, prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, 3 societăți economice sociale. Cele 3 firme înființate de autorități cu fonduri europene au permis angajarea unui număr de 43 de oameni până acum și achiziția de utilaje pentru dezvoltarea localității. Astfel, a scăzut șomajul, a crescut numărul angajaților din comună și s-au majorat încasările la bugetul local. Cele 3 societăți funcționează cu personal calificat și aduc profit.

braicau ciorasti”Una dintre societățile economice sociale produce tâmplărie pvc și confecții metalice dar se ocupă și cu repararea drumurilor de interes local. A doua societate produce pavele și borduri iar cea de-a treia are activități de frizerie, coafură și organizare de evenimente. Sunt necesare și productive și, totodată, ne dorim să le dezvoltăm și să mai facem angajări”, susține primarul comunei Ciorăști, Nicolae Braicău. La nivelul comunei, autoritățile au înființat și SC Prestări Servicii, o firmă proprie care se ocupă, în principal, de lucrările edilitar-gospodărești. ciorasti atelier

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu