marți, aprilie 23, 2024
AcasăComuna meaVIZANTEA-LIVEZIFOTO Școala ca o casă pentru copiii din satul Livezile

FOTO Școala ca o casă pentru copiii din satul Livezile

Viva Credit a continuat în acest an renovarea școlii din satul Livezile, pentru ca unitatea școlară să îi poată primi în cele mai bune condiții pe elevi la începutul noului an școlar. Voluntarii instituției de credit au avut ca grijă ca școlarii să învețe într-o școală care arată impecabil, cu tavanele și pereții reparați și chiar cu parchetul schimbat în unele clase.

”Mai tineți minte proiectul nostru “Școala ca o Casă” din cadrul programului “Viva Pentru Educație”? Știți când va povesteam că Viva Credit a finanțat renovarea unei școli din satul Livezile, jud. Vrancea și că, printr-o amplă acțiune de voluntariat, am plecat acolo câțiva oameni din companie și am pregătit clasele pentru sosirea copiilor în prima zi de școală? Vă mai amintiți?

Anul ăsta am continuat cu renovarea școlii pe interior. S-au făcut tavanele, pereții iar în unele clase s-a schimbat chiar și parchetul. S-a muncit mult pentru ca școala să arate impecabil și pe interior, nu numai pe exterior. Așa că, nici anul ăsta nu am lipsit de la curățenie. Ne-am adunat o mână de oameni de la Viva Credit și am plecat spre Focșani. Nu ne-au speriat nici molozul, nici praful, nici băncile și scaunele care trebuiau spălate bine, bine. Nu ne-a speriat nimic! Abia așteptam să fim de folos acolo, iar copiii să se bucure de o școală ca acasă. Asta ne-a motivat cel mai mult. Fericirea lor. Și, da, am avut parte de asta din plin! Dar, mai bine, lăsăm imaginile să vorbească în locul nostru!”, au anunțat pe Facebook reprezentanții Viva Credit.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu