vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticaFOTO Țărăniștii vrânceni au sărbătorit 91 de ani de la înființarea partidului

FOTO Țărăniștii vrânceni au sărbătorit 91 de ani de la înființarea partidului

Săptămâna aceasta s-au împlinit 91 de ani de la înființarea Partidului Național Țărănesc. Pe 10 octombrie 1926 s-au desfășurat, în paralel, congresele Partidului Național (condus de Iuliu Maniu) și, respectiv, Partidului Țărănesc (condus de Ion Mihalache) care au aprobat fuziunea celor două formațiuni politice, fiind, practic, actul de naștere al Partidului Național Tărănesc. Interzis de comuniști, partidul a fost reînființat în decembrie 1989 de un grup de vechi țărăniști, care suferiseră ani grei în temnițele comuniste, în frunte cu Corneliu Coposu. Țărăniștii vrânceni au ales să aniverseze înființarea partidului la Adjud, în zi de mare sărbătoare – pe 14 octombrie, de Sfânta Cuvioasa Parascheva.

”Astăzi am fost prezent la Adjud împreună cu prieteni și colegi țărărăniști vrânceni. Am participat, alături de colegii noștri din municipiu, la slujba de la biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva”. Am fost la noul sediu al Organizației județene PNȚCD Vrancea. Am aniversat împlinirea a 91 de ani de la înființarea PNȚ. Mulțumesc tuturor colegilor și prietenilor pentru participare. Susținem în continuare doctrina creștin democrată lăsată moștenire de Seniorul Corneliu Coposu. PNȚCD trebuie să rămână un partid de centru dreapta. Avem nevoie de unitate a partidelor de dreapta. Țărăniștii vrânceni susțin acest lucru”, a scris, pe Facebook, președintele PNȚCD Vrancea, Lilian Ilie.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu