NEWS ALERT

FOTO Ultima pregătire înainte de misiunea din Afganistan

Editor Vrancea 24
07:52, 20 iunie 2017

“Treceţi batalioane române, Carpaţii

La arme cu frunze şi flori

V-aşteaptă izbânda, v-aşteaptă şi fraţii

Cu inima la trecători”

Acestea sunt versurile care i-au însoţit pe militarii din cadrul Batalionului de Infanterie Protecţia Forţei din Focşani când au plecat către Centrul de Instruire pentru Luptă al Forţelor Terestre de la Cincu, locul unde în perioada 20-30 iunie se va desfăşura Exerciţiul de Repetare a Misiunii, ultima etapă de pregătire, înainte de participarea batalionului  la misiunea „Resolute Support” în teatrul de operaţii din Afganistan.

În cadrul exerciţiului, organizat după un scenariu adaptat misiunilor externe, principalele obiective de instruire vor fi  exersarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor operaţionale, a procedurilor de conducere a trupelor, repetarea şi clarificarea procedurilor de operare standard, creşterea coeziunii trupelor, perfecţionarea deprinderilor în ducerea operaţiilor în mediu internaţional, precum şi perfecţionarea aptitudinilor de comunicare în limba engleză şi a terminologiei şi acronimelor specifice NATO.

Text: Lt. col. Ene Toni
Foto Plt. maj. Iesan Oana

Citeste si:

×