NEWS ALERT

FOTO VIDEO Ce-și propun noii șefi ai Poliției Vrancea

Catalin Stancu
14:10, 11 mai 2017
Noua echipă de conducere a Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea a fost instalată astăzi, în mod oficial. Documentele de împuternicire au fost aduse și prezentate de către comisarul șef Antonio Cioban, directorul Direcției de Ordine Publică din cadrul IGPR. După ședința de învestire, fostul inspector șef și cei 3 ofițeri numiți astăzi au susținut o scurtă conferință de presă. Comisarul șef în rezervă Ionel Popescu a ținut să mulțumească tuturor celor care i-au fost alături în activitatea de polițist și în cea de comandant al unității vrâncene. ”Este un moment special acum, la aproape 30 de ani de muncă în Poliție, perioadă în care am parcurs toate etapele. Plec cu speranța că am reușit să ating obiectivele colectivității în care trăim. Mulțumesc tuturor colegilor, mulțumesc instituțiilor cu care am colaborat precum și familiei care a fost alături de mine și a înțeles că această carieră impune și multe restricții. Sunt convins că această nouă echipă, tânără, va produce un reviriment și le doresc succes”, a declarat fostul inspector șef, Ionel Popescu, retras la pensie.

Cei 3 ofițeri împuterniciți la comanda unității, pentru o perioadă de maximum 6 luni, nu au fost prea vorbăreți cu ziariștii.
”Mulțumesc conducerii Poliției Române că a considerat că noi putem duce mai departe proiectele fostei conduceri a inspectoratului județean. Este o responsabilitate foarte mare pentru noi într-un moment nu tocmai favorabil pentru întreaga Poliție Română care se confruntă cu o mare lipsă de personal. Sunt convins că vom reuși să ne facem treaba și, împreună cu cei doi adjuncți, vom încerca să facem tot ce este mai bine pentru comunitate”, a spus noul inspector șef, comisarul șef Remus Nica. ”Mă voi ocupa de mai multe compartimente care țin de siguranța publică. Suntem o echipă și sper să rezolvăm multe probleme împreună”, a subliniat comisarul șef Vasile Marin, împuternicit adjunct al șefului IPJ Vrancea.

”Sper să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor comunității vrâncene. Îmi doresc să găsim soluții pentru toate provocările ce vor apărea în această activitate”, a spus și comisarul Dan Tulbure, împuternicit în funcția de locțiitor al șefului IPJ Vrancea. Cei 3 au spus că nu s-au gândit, deocamdată, dacă se vor înscrie la examenul pe care IGPR îl va organiza pentru ocuparea funcțiilor pe care ei au fost, acum, împuterniciți. La rândul său, fostul inspector șef a declarat că nu s-a gândit ce va face în postura de proaspăt pensionar. Ionel Popescu a subliniat faptul că, mai întâi, va avea o perioadă de odihnă și abia apoi va vedea dacă își va ocupa timpul liber cu alte activități.

Citeste si:

×