joi, aprilie 25, 2024
AcasăActualitateFOTO VIDEO Ministrul Agriculturii a vizitat standurile producătorilor de vinuri prezenţi la...

FOTO VIDEO Ministrul Agriculturii a vizitat standurile producătorilor de vinuri prezenţi la Bachus

Petre Daea, ministrul Agriculturii, a vizitat sâmbătă seara standurile expozanţilor de vin de la Festivalul Viei şi Vinului, Bachus 2017.

Omul care conduce destinele agriculturii din România nu a avut nevoie de foarte mult timp pentru a trece pe la fiecare producător în parte, întrucât aceştia abia puteau fi număraţi pe degetele de la o mână.

Petre Daea nu a dorit nici să deguste din vinurile pregătite în acest sens, pentru a nu face deliciul presei, după cum s-a exprimat, acesta precizând că „degustă cu ochii”. Prezentarea vinurilor i-a fost făcută de Marian Timofte, preşedintele Organizaţiei Somelierilor din România.

„Îmi face plăcere să vin într-un județ care este etalonul zonei viticole din România. Este județul cu cea mai mare suprafață, este județul unde am început acțiuni de investiții cu obiective îndreptate în direcția aceasta. Vă reamintesc că sistemul antigrindină v-a fost pavăză și mă bucur că astăzi, în dialogul scurt pe care l-am avut cu producătorii din zonă, am putut afla că este și o producție bună, și o calitate pe măsură. Felicitări pentru toți, felicitări pentru fermieri, pentru organizatori, pentru oamenii care și-au legat viața de acest aliment și ne dă nivelul de reprezentare pe care îl merităm”, a spus ministrul Petre Daea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu