joi, martie 28, 2024
AcasăComuna meaRUGINESTIGrădiniță nouă la Anghelești

Grădiniță nouă la Anghelești

În cadrul Proiectului Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.), derulat de Ministerul Educației Naționale prin Unitatea de Management al Proiectelor pentru Modernizarea Reţelei Şcolare şi Universitare (UMPMRSU), a fost finalizată, în intervalul iulie – octombrie 2017, construcția a 13 grădinițe. Recepția lucrărilor a vizat grădinițe construite în județele Arad (Grădiniţa cu program normal nr.1 din Ineu și Grădiniţa cu program prelungit din Sântana), Bacău (Grădiniţa cu program normal Palanca și Grădiniţa cu program normal Urecheşti), Buzău (Grădiniţa cu program normal nr.1 din Pârscovul de Sus), Gorj (Grădiniţa cu program normal Bustuchin), Maramureş (Grădiniţa cu program prelungit Fărcaşa), Mehedinți (Grădiniţa cu program normal nr. 24 din Drobeta Turnu Severin), Olt (Grădiniţa cu program normal Crâmpoia), Satu Mare (Grădiniţa cu program normal din Negreşti Oaș), Vâlcea (Grădiniţa cu program normal din Călimăneşti și Grădiniţa cu program normal din Băbeni) și Vrancea (Grădiniţa cu program normal Angheleşti).

De asemenea, în aceeași perioadă, în cadrul Proiectului Reabilitarea Infrastructurii Școlare (P.R.I.S.) a fost finalizată construcția a două unități de învățământ: Școala cu clasele I – VIII din Păun (județul Iași), respectiv Școala cu clasele I – VIII din Șinca Veche (județul Brașov). Concomitent s-a realizat și reabilitarea a alte trei unități de învățământ gimnazial: Școala cu clasele I – VIII nr. 2 din localitatea Nicolae Călinescu și Școala cu clasele I – VIII nr. 4 din Storești (ambele în județul Botoșani) și Școala cu clasele I – VIII nr. 3 din localitatea Ciprian Porumbescu (județul Constanța).

Precizăm în context că Ministerul Educației Naționale (prin UMPMRSU) implementează două proiecte privind construcția de școli și grădinițe: Proiectul Reabilitarea Infrastructurii Școlare (P.R.I.S.) și Proiectul Reforma Educației Timpurii în România (P.R.E.T.). Proiectul privind Reforma Educaţiei Timpurii (P.R.E.T.), cofinanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și Guvernul României, are ca obiective principale construirea a 380 de grădiniţe noi şi dotarea lor cu mobilier. Data de finalizare: 31 decembrie 2019. (Biroul de Comunicare al Ministerului Educației Naționale)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu