vineri, aprilie 19, 2024
AcasăActualitateGuvernul Grindeanu mai taie din promisiunile electorale

Guvernul Grindeanu mai taie din promisiunile electorale

Guvernul PSD-ALDE continuă o parte din măsurile cabinetului Cioloș, pe care liderii celor două partide le criticaseră în timpul campaniei electorale și pe care promiseseră să le îndrepte. Actualul Executiv a decis să blocheze, și pentru acest an, tichetele de masă, tichetele cadou, primele, cupoanele sociale pentru elevi, acordarea a 500 de euro pentru educația permanentă a fiecărui nou-născut și îngheață o serie de indemnizații sociale. Toate aceste plăți au fost suspendate de fostul Guvern Cioloș, la finele anului trecut, doar pentru 2 luni, până în martie, pentru a lăsa noul Guvern Grindeanu să decidă dacă le păstrează sau le amână, ca celelalte guverne. Acum, odată cu proiectul de buget pe anul în curs, Guvernul Grindeanu a pregătit ordonanța care le amână pe întregul an 2017. Astfel, Ordonanța prelungește aplicarea și pe perioada 1 martie – 31 decembrie 2017 a unora dintre măsurile aprobate de Guvernul Cioloș:

– metodologia de stabilire a drepturilor salariale de care beneficiază personalul din sectorul bugetar în anumite situații specifice (personalul nou încadrat, promovat, care desfășoară activități suplimentare, etc.);

– suspendarea acordării de premii, tichete cadou, tichete de masă, vouchere de vacanță, ajutoare/indemnizații la ieșirea la pensie/trecerea în rezervă;

– menținerea la nivelul în plată a unor indemnizații acordate pentru anumite categorii de beneficiari (indemnizațiile prevăzute de Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, indemnizații academicieni și urmașii acestora, etc.);

– prorogarea aplicării prevederilor art. 27 alin. (6), art. 361 alin. (3) lit. e) și g) și art. 356 din Legea educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, art. 19 lit. b) și c) ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, a Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din clasele I – IV din învățământul de stat și confesional, cu modificările ulterioare până la 1 ianuarie 2018, acordarea tichetelor de creșă și grădiniță precum și alocarea ajutorului pentru educație de 500 de euro fiecărui copil, la naștere.

Cabinetul Grindeanu a mai stabilit ca, începând cu 1 martie 2017, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar să se mențină la nivelul în plată stabilit pentru luna februarie a.c. Salariile stabilite pentru luna februarie 2017 includ majorările salariale aprobate prin Legea nr. 250/2016 pentru personalul din învățământ, sănătate și asistență socială, precum și majorările salariale aprobate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 2/2017 pentru personalul din administrația locală și personalul din instituțiile publice de spectacole sau concerte. Personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciarelor beneficiază, începând cu luna august, de plata celei de-a doua tranșe de 50% din cuantumul sumei compensatorii corespunzătoare soldei de merit/salariului de merit în plată la nivelul anului 2009.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu