NEWS ALERT

Ion Ștefan, deputat PNL: „Primarul Focșaniului, un an de mandat, zero realizări, zero fonduri europene atrase, lucrări de infrastructură abandonate!”

Editor Vrancea 24
18:42, 4 august 2017

Primarul municipiului Focșani nu are ce realizări să treacă în raportul de activitate, după mai bine de un an de când a preluat funcția de edil!

Aceasta este concluzia la care am ajuns după ce am tot așteptat să citesc mărețele realizări pesediste ale primarului zero barat, Cristi Misăilă! De rușine sau de teamă să nu fie tras de mânecă de cetățenii orașului și întrebat ”ce lucri, dom` primar?”, acesta amână să facă public acest raport, cu care este însă dator urbei focșănene.

Și dacă la realizări nu are ce nota, cred că mai consistent va fi capitolul nerealizări. Nu poate invoca greaua moștenire pentru că tot ce a găsit la Focșani, a primit de la predecesorul său pesedist.

Tot ce poate scrie primarul zero barat Cristi Misăilă este că, din cauza incompetenței crase, a sa și a acoliților pe care și i-a angajat pe bani frumoși în Primărie, nu a reușit să ducă la bun sfârșit niciun proiect! Mai mult, nici dezideratul atragerii de fonduri europene nu a fost atins, cu toate că Bruxelles-ul oferă finanțări generoase pentru proiecte. Pentru a le obține însă trebuie să știi să le scrii, ori el a decapitat funcționărimea din Primărie, trebuie să fii onest, scrupulos cu banul public, ori Misăilă a dovedit că nu are suficiente mâini când împarte bugetul orașului pentru firme prietene care l-au ajutat în campanie, ori pentru paranghelii care înghit bani ce ar fi putut fi folosiți pentru proiecte palpabile în comunitate, și, la fel de important, să nu miroși de la o poștă a corupt!

Nici măcar o stradă nu a reușit administrația locală pesedistă la Focșani să asfalteze. Strada Unirea Principatelor este exemplul clar de lucrare de mântuială. Nu este gata pentru că firma care lucra, apropiată tot de PSD, a abandonat lucrările pentru că s-ar fi dovedit prea complicate pentru banii pe care îi încasau. Firmă garantată de PSD și de Oprișan, de altfel, a unui fost deputat incompatibil PSD de Vrancea! Și, culmea tupeului la această gașcă de incompetenți și avizi după banii publici este că firma garantată de PSD care a abandonat asfaltarea de pe Unirea Principatelor nu s-ar da în lături de la a participa la o nouă licitație pentru continuarea proiectului, pe mai mulți bani de această dată!

Cu o astfel de preocupare pentru dezvoltarea comunității, PSD, Cristi Misăilă și Marian Oprișan demonstrează că nu au nicio viziune și strategie pe viitor. Statisticile arată că, anual, părăsesc Focșaniul 2.500 de oameni. În patru ani de mandat al lui ”Misăilă zero barat”, orașul va pierde 10.000 de oameni care ar putea aduce plus valoare acestui oraș. Însă, incompetența pesedistă îi alungă pe focșăneni departe mai ceva ca o molimă.

Ion Ștefan, deputat PNL

 

Citeste si:

×