joi, aprilie 25, 2024
AcasăSocietateLa 1 iulie încep controalele în teren ale funcționarilor APIA

La 1 iulie încep controalele în teren ale funcționarilor APIA

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 19 – 23 iunie, funcţionarii publici din cadrul Centrelor judeţene cu atribuţii în fişa postului privind activitatea de control pe teren au participat la o sesiune de instruire susținută de specialişti din cadrul Direcţiei Control pe Teren – Aparat central, necesară pentru o cât mai bună gestionare a cererilor de plată în vederea efectuării plăţilor directe aferente Campaniei 2017, în termenele prevăzute de Ordinului MADR nr. 18/03.02.2017. Principalele subiecte abordate în cadrul acestui program de formare profesională sunt următoarele:
– Prezentarea fluxului de lucru pentru activitatea de control;
– Atribuţiile şi responsabilităţile pentru fiecare activitate de control;
– Etapele realizării controlului pe teren;
– Trasabilitatea şi documentarea deciziei inspectorului de control;
– Modul cum se aplică procedurile de control în teren şi evidenţierea actualizărilor pentru anul 2017;
– Clarificări şi soluţii unitare pentru rezolvarea unor situaţii din teren;
– Modul de completare a raportului de control cu datele din teren şi introducerea acestora în sistem;
– Monitorizarea controalelor pe perioada campaniei de control;
– Erorile de control identificate în misiunile de audit intern şi extern şi în timpul verificării şi analizării rezultatelor de control pe teren;
– Prezentarea elementelor noi de control.
Precizăm că, la acest moment, Agenția efectuează controlul administrativ, inclusiv controlul preliminar al cererilor unice de plată depuse de fermieri în cadrul Campaniei 2017. În perioada 1 iulie – 1 octombrie urmează a avea loc controlul la fața locului, care se va efectua doar pentru cererile unice de plată eșantionate la controlul pe teren. Menţionăm că există posibilitatea ca unii fermieri să fie controlați pentru verificarea respectării unor obligații specifice în iarna sau în primăvara anului următor (respectiv 2018). (Serviciul Relații cu Publicul și Comunicare al APIA)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu