vineri, martie 29, 2024
AcasăPanciuLansare de carte la Panciu

Lansare de carte la Panciu

Luni, 16 ianuarie 2017, Primăria Orașului Panciu și Casa Orășenească de Cultură „Mihai Eminescu“ Panciu organizează manifestări dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 167 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Manifestările vor avea loc începând cu ora 17.00, în Sala Mare a Casei de Cultură „Mihai Eminescu“. Programul include lansarea cărții „Vrancea Literară – Antologia scriitorilor vrânceni (vol. I)“ , lucrare editată cu sprijinul Primăriei Orașului Panciu și concertul susținut de Corul de Cameră „Pastorala“, dirijat de profesorul Dumitru Săndulachi. În cadrul aceluiași eveniment, al cărui amfitrion va fi scriitorul Culiță Ioan Ușurelu, președintele Ligii Scriitorilor din Vrancea și redactorul-șef al revistei „Salonul literar“, va mai susține un recital și Corul de Cameră „Cantabile“, al Liceului Teoretic „Ioan Slavici“ Panciu, pregătit de profesorul Andrei Igor Manovici. De asemenea, va fi evocat și poetul național, Mihai Eminescu, de la a cărui naștere, pe 15 ianuarie, se împlinesc 167 de ani.
„Ziua Culturii Naționale reprezintă un moment de reflecție asupra identității culturale a poporului român, dar și de omagiere a personalităților care contribuie la promovarea valorilor spirituale românești. În acest an, Primăria Orașului Panciu și Casa Orășenească de Cultură «Mihai Eminescu» Panciu vor organiza luni, 16 ianuarie 2017, începând cu ora 17.00, manifestările dedicate Zilei Culturii Naționale și împlinirii a 167 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. Programul include o lansare de carte, «Vrancea literară – Antologia scriitorilor vrânceni (vol. I), editată cu sprijinul Primăriei Orașului Panciu, precum și un concert susținut de Corul «Pastorala», dirijat de profesorul Dumitru Săndulachi. Un recital va susține și Corul «Cantabile», de la Liceul Teoretic «Ioan Slavici», dirijat de profesorul Andrei Igor Manovici. La aceste evenimente sunt invitați toți păncenii care iubesc literatura, muzica și respectă valorile culturii românești“, a declarat primarul Iulian Nica.

Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu