vineri, martie 29, 2024
AcasăPoliticaLiberalii vor construirea unui monument destinat vrâncenilor din diaspora

Liberalii vor construirea unui monument destinat vrâncenilor din diaspora

Grupul PNL din Consiliul Județean Vrancea a depus un proiect de hotărâre pentru realizarea unui monument de comemorare a vrâncenilor care au murit în străinătate. Inițiativa i-a aparținut consilierului județean Ovidiu Burdușa, secretar general al organizației PNL Italia. Ovidiu Burdușa este singurul ales local din țară care lucrează de ani buni în afara României.

”Am depus proiectul de hotărâre la Consiliul Județean pe data de 24 aprilie. Sunt mulți vrânceni care și-au pierdut viața peste hotare și nu s-au mai întors pe meleagurile natale. Eu am călătorit în multe orașe din Italia (dar și în alte state) și am văzut monumente dedicate memoriei migranților italieni. M-au impresionat și m-am gândit că ar trebui să facem și noi la fel, pentru românii din străinătate. Este un proiect în premieră pentru România și am primit, deja, răspunsuri pozitive din partea unor oficiali guvernamentali români și din partea conaționalilor din diaspora. Nu avem, din păcate, o statistică exactă a românilor care și-au pierdut viața pe meleaguri străine dar pot să vă spun că, la nivelul anului 2015, au fost 59 de români care au decedat pe șantierele din Italia”, a declarat, într-o conferință de presă, consilierul județean Ovidiu Burdușa. Acesta speră ca oficialii CJ Vrancea și consilierii puterii PSD-ALDE să fie de acord cu inițiativa și să voteze proiectul de hotărâre. ”Vreau să elimin latura politică din acest proiect. Lansez o invitație către toți consilierii județeni PSD și ALDE să aprobe proiectul. Sunt circa 60.000 de vrânceni plecați în străinătate care contribuie, an de an, cu mulți bani la bugetul României. Aceștia trimit acasă sau cheltuiesc în România chiar și 6-7 miliarde de euro anual. Consider că ar fi o mândrie pentru noi, vrâncenii, să realizăm un asemenea monument”, susține Ovidiu Burdușa. Inițiativa consilierilor PNL va fi transmisă, pe mail, tuturor membrilor Consiliului Județean Vrancea.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu