vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPoliticaLiberalii vrânceni merg spre un compromis

Liberalii vrânceni merg spre un compromis

Ședință tensionată în Biroul Politic Județean al PNL Vrancea în această seară. După anunțurile privind liste paralele de candidați pentru Senat și Camera Deputaților și în urma tensiunilor din ultima perioadă, prim-vicepreședintele PNL Teodor Atanasiu a prezidat ședința BPJ și a încercat să medieze conflictele interne. Înainte de ședința BPJ, Teodor Atanasiu a avut o întâlnire cu cei 19 primari PNL din județ pentru a găsi o variantă de candidaturi pe care să o agreeze aceștia. În timpul ședinței s-au adus acuzații din ambele tabere (Cătălin Toma și, respectiv, Ion Ștefan), fiecare grupare încercând să mai smulgă câte un vot favorabil din partea celor nehotărâți. Până la urmă, se pare că s-a ajuns la varianta de candidați agreată în discuția dintre primari și prim-vicepreședintele PNL. Astfel, dacă nu vor apărea situații neprevăzute, cele două liste de candidați PNL Vrancea, pentru Senat și Camera Deputaților, ar putea avea următoarea componență:
– la Senat: locul 1 – Cătălin Toma;
– la Camera Deputaților: locul 1 – Ion Ștefan, locul 2 – Liviu Bostan (consilier județean).
Listele vor fi completate până pe data de 15 octombrie, cel târziu.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu