NEWS ALERT

Liderii PSD s-au ascuns

Catalin Stancu
13:35, 1 februarie 2017
De marți seară și până miercuri după amiază, liderii importanți ai PSD, în frunte cu Liviu Dragnea, nu au apărut în public și nu au explicat motivația promovării modificărilor legislative legate de justiție. Este o tăcere absolută în rândul liderilor PSD. Nici măcar nu au fost văzuți la vreo ședință/ adunare/ manifestare/ acțiune publică. Sunt diverse evenimente și activități la care acești lideri ar fi putut fi prezenți, în cursul zilei de astăzi, însă aceștia stau ascunși. Nici șeful formal al Guvernului, Sorin Grindeanu, nici miniștrii vocali ai PSD, precum amazoanele roșii Olguța Vasilescu sau Ana Birchall, nici alți membri marcanți ai partidului nu s-au arătat măcar la față în ultimele 20 de ore. De dat vreo explicație nici nu s-a mai pus problema. Toți așteaptă ca nemulțumirile populare să se diminueze, tensiunile să se dezamorseze și, în consecință, măsurile lor de protejare a abuzurilor și corupției să-și urmeze cursul, în beneficiul inițiatorilor și susținătorilor lor.
Este o atitudine explicabilă, de altfel. Liderii partidului lui Iliescu nu s-au remarcat niciodată prin curaj, prin asumarea bărbătește a deciziilor controversate. Când și-au arătat mușchii, alde Iliescu&comp s-au ascuns în spatele minerilor, muncitorilor, securiștilor travestiți, sindicaliștilor de paradă, asistaților social. Acum, la bătaie, sunt talibanii de serviciu ai PSD, agresivi, aroganți, zeflemitori: Codrin Ștefănescu, Nicolae Șerban, Tăriceanu, Nicolicea, Dogaru, Abraham etc.
PS – se anunță o ședință a PSD cu toți liderii de organizații județene, programată pentru ziua de mâine. Care va fi, de exemplu, atitudinea șefului PSD Vrancea, Marian Oprișan? De luni bune, Oprișan a căzut în dizgrația lui Dragnea și acest lucru s-a observat în toate acțiunile celor doi din ultima vreme. Oprișan poate flutura, în fața tuturor, de exemplu, decizia definitivă a instanței de achitare în dosarul său de corupție (cu abuz în serviciu și utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost contractate), lucru cu care nu se pot lăuda prea mulți pesediști de vază, în frunte cu Liviu Dragnea.

Citeste si:

×