NEWS ALERT

Numele eroilor căzuți în Primul Război Mondial, rostite la Adjud, Mărășești, Panciu, Odobești și Haret

Editor Vrancea24
17:59, 23 august 2016

Prin Hotărârea Guvernului României nr. 821/2015, cu completările ulterioare, a fost aprobat Programul naţional al manifestărilor prilejuite de aniversarea Centenarului Primului Război mondial.
Ulterior, la propunerea prim-ministrului, Preşedintele României a acordat Înaltul Său Patronaj evenimentelor care urmează a fi desfăşurate în acest context.
Astfel, în data de 26 august, la nivelul judeţului Vrancea, se va desfăşura rostirea solemnă a numelor eroilor căzuţi în Primul Război Mondial. Ceremoniile vor debuta simultan la ora 10.00 în mai multe localităţi, după cum urmează:
– Municipiul Adjud,
1. strada Republicii nr. 2 în cimitirul vechi al oraşului (la intrare pe dreapta);
2.  în faţa Casei de Cultură „Emil Bota” strada Libertăţii nr. 15;

– Oraşul Panciu, intersecţia străzilor N. Titulescu şi C. Porumbescu ;

– Oraşul Odobeşti, în centrul vechi al oraşului,  strada Libertăţii.

– Oraşul Mărăşeşti în Parcul Joffre;

– Localitatea Haret ( lângă Mărăşeşti) în faţa Şcolii Generale.
La activităţi vor participa cadre militare în activitate şi rezervă, reprezentanţi din administraţia publică locală, veterani de razboi.

Citeste si:

×