Anunțuri publicitare
NEWS ALERT

O comună din Vrancea își cumpără autocar. Cum justifică primarul achiziția

Stefan Borcea
14:29, 12 februarie 2018

La propunerea primarului liberal Nicolae Braicău, aleşii locali au aprobat achiziţionarea unui autocar pentru comuna din zona de câmpie. Potrivit edililor, de autocar ar urma să se deservească elevii, bătrânii şi sportivii. „Avem 254 de copii la şcoală şi cu ajutorul acestui autocar vor putea să cunoască mai bine ţara, să-şi lărgească orizonturile cunoaşterii. Totodată, majoritatea oamenilor din comună sunt bătrâni şi nu vreau să jignesc, dar mulţi dinte ei nu au ieşit niciodată dincolo de graniţele judeţului. De aceea, vreau să-i plimb prin ţară, să cunoască frumuseţile ei. Nu în ultimul rând, noi avem o echipă de fotbal cu şanse mari de promovare în liga a III-a şi putem folosi autocarul pentru deplasările fotbaliştilor şi suporterilor”, ne-a declarat primarul Nicolae Braicău.

Edilul spune că autocarul care va fi achiziţionat cât de curând va costa 30.000 de euro şi va fi second-hand, întrucât Primăria nu-şi poate permite unul nou. Primarul Braicău spune că nu ar fi făcut această investiţie dacă nu s-ar fi asigurat că nu vor fi probleme cu bugetul. „Autocarul nu este singura investiţiei pe care o facem. Vom achiziţiona şi un autocamion de mare capacitate, de cărat agregate. Nu avem un buget mare, dar dacă îl chivernisim bine nu avem de ce să ne facem probleme. Bugetul de funcţionare este asigurat pentru tot anul şi ne vom axa foarte mult pe investiţii”, ne spune primarul Braicău.

În anii trecuţi, autorităţile din comuna Ciorăşti au cumpărat un autobuz pentru transport local, noutate în ţară, cu care se face transport local către satele componente, conform unui grafic orar stabilit de primărie, dar şi o maşină mortuară. Totodată, Primăria comunei Ciorăşti a achiziţionat maşini şi utilaje, noi şi second hand, care sunt folosite la lucrări publice, întreţinere, reparaţii. 

Pentru deszăpezire şi lucrări la drumuri şi şanţuri, autorităţile au cumpărat o maşină cu freză şi lamă, un buldoexcavator, un autogreder pentru reprofilarea drumurilor, un finisor de asfalt şi un cilindru compactor, precum şi un mini-excavator. Pe de altă parte, cu fonduri locale s-au mai achiziţionat o maşină de gunoi, un camion pentru cărat piatră şi o maşină de pompieri.

Citeste si:

×