NEWS ALERT

Opt locuințe din fondul locativ, repartizate de comisia socială a consiliului local

Stefan Borcea
07:47, 16 decembrie 2016

Opt familii cu probleme sociale din Focșani vor primi, cu acordul consiliului local Focșani, locuințe din fondul locativ al municipalității. Acest lucru a fost stabilit de către comisia constituită la nivelul consiliului local Focșani, care într-o ședință publică a dorit să-i cunoască și altfel pe solicitanții de locuințe. La această dată, Primăria Focșani are 15 garsoniere libere, în urma evacuărilor din ultimul timp, dar numai 12 familii au cerut casă de stat. Asta poate și datorită faptului că unul dintre criteriile eliminatorii este ca persoana care vrea locuință să nu aibă datorii la chirie și utilități.

locuinte-2“Aceste comisii de verificare, valorificare și atribuire locuințe vor fi făcute în ședință publică, la care să participe și solicitanții, dar și presa, pentru transparență totală”, a spus viceprimarul Marius Iorga, președintele comisiei.

Comisia este formată din cinci consilieri locali, doi de la PNL, unul de la ALDE, unul de la PSD și unul UNPR, iar din cei 12 solicitanți, doar opt s-au încadrat în rigorile stabilite. Singurul apartament disponibil a fost atribuit unei familii cu 11 membri, din care nouă copii, care locuiește într-o garsonieră de 21 mp.

“Avem baie la comun, dormim pe jos. Șapte din copii merg la școală, unii au astm, de la mucegai, eu am hepatita, ne este foarte greu”, a spus Gabriela Bran, femeia care a primit cu chirie apartamentul.

Locuințele pe care membrii comisiei sociale au fost de acord să le atribuie vor fi repartizate într-o ședință următoare a consiliului local Focșani.

locuinte

meniu16dec

Citeste si:

×