joi, martie 28, 2024
AcasăPanciuPanciu: primăria vrea ca reciclarea deșeurilor să se facă la scară largă

Panciu: primăria vrea ca reciclarea deșeurilor să se facă la scară largă

Primăria Orașului Panciu derulează pe perioada verii o campanie masivă de conștientizare a populației și agenților economici cu privire la colectarea selectivă a gunoiului. „Sacul albastru”, primit de toate gospodăriile care au contract cu operatorul de salubritate este ridicat săptămânal, iar deşeurile din hârtie, carton, plastic, pet-uri, metale, sticle sunt sortate la stația de sortare „ECO PANCIU“, realizată prin proiectul „ECO-PANCIU – Sistem performant de management al deseșurilor în zona Panciu, județul Vrancea“, finanţat prin Programul Phare CES 2004.
„Este foarte important ca toți locuitorii orașului Panciu să înțeleagă importanța activității de colectare selectivă a deșeurilor în containerele special amenajate. Pornim de la convingerea că prevenirea poluării solului, apelor și a mediului inconjurător este cel mai important pas pentru o viață într-un mediu curat și sănătos!
Reamintesc faptul că, pe raza orașului Panciu au fost amplasate, încă din luna martie, containere din plasă, necesare colectării selective a deșeurilor provenite de la ambalaje din hârtie, carton, folii plastic, pet-uri, metale, sticlă, electronice. Aceste containere sunt utilizate doar pentru deșeurile menționate, iar pentru deșeurile menajere populația are la dispoziție europubelele“, spune primarul Iulian Nica.
Campania de informare „Un mediu mai curat începe cu tine! Colectează separat deşeurile de ambalaje!“ este derulată în parteneriat cu SC D.U.S.P.I. SERV PANCIU S.R.L.
Din stația de sortare „ECO PANCIU“ deșeurile colectate selectiv de la populație sunt preluate de Vrancart, iar pet-urile de către societatea Remat, arată primăria Panciu într-un comunicat de presă.

Panciu eco selectiv (16)

Panciu eco selectiv (5) Panciu eco selectiv (6) Panciu eco selectiv (7) Panciu eco selectiv (8) Panciu eco selectiv (9) Panciu eco selectiv (10) Panciu eco selectiv (12) Panciu eco selectiv (18)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu