sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitatePe malul Tamisei nu e ca pe malul Dîmboviței

Pe malul Tamisei nu e ca pe malul Dîmboviței

Situație similară dar popoare diferite și politicieni diferiți. Declarația despre incompetența/ nepotrivirea unui politician pentru o anumită funcție din cauză că nu are copii a fost tratată diferit, chiar total opus, în două țări europene: România și Marea Britanie. Diferența de atitudine reprezintă, practic, diferența de mentalitate, de valori, de democrație, de bun simț dintre cele două state.
În toamna anului 2014, Gabriela Firea, purtător de cuvânt al campaniei prezidențiale a lui Victor Ponta, îi găsise încă o problemă adversarului politic Klaus Iohannis pentru care nu ar fi fost potrivit de președinte față de șeful său de partid – nu are copii. ”A fi un bun familist înseamnă nu doar a fi căsătorit, ci și a avea copii. Nu ești un om complet fără să crești un copil. // Victor Ponta este un bun familist, este căsătorit, are un băiat, are o fetiță și sunt convinsă că-și mai doresc Daciana și Victor copii și eu le urez, ca mamă deja a 3 copilași, să mai aibă”, spunea, avântată pe tărâmuri mișcătoare, Gabriela Vrînceanu Firea Pandele. Urmarea? Niște scuze cu jumătate de gură, explicații de doi lei – abia după alegerile prezidențiale – și alegerea triumfală a Gabrielei Firea în funcția de primar general al Capitalei la scrutinul din 5 iunie a.c.
Săptămâna trecută, în cursa pentru președinția Partidului Conservator și, implicit, pentru preluarea postului de prim ministru al Marii Britanii, rămăseseră două femei cu șanse de reușită. Una dintre ele, Andrea Leadsom, care are copii, a avut o declarație răutăcioasă la adresa rivalei sale, Theresa May, care nu are copii: ”Sunt convinsă că (Theresa May) va fi foarte tristă pentru că nu are copii, așa încât nu vreau să fie vorba despre ”Andrea are copii, Theresa nu are”, pentru că ar fi într-adevăr îngrozitor. // Simt însă cu adevărat că a fi mamă înseamnă să ai o miză foarte reală în viitorul țării noastre, o miză tangibilă. Ea are poate nepoate, nepoți. Dar eu am copii care vor avea la rândul lor copii ce vor fi o parte directă din ceea ce se va întâmpla mai târziu”. Urmarea? În mai puțin de două zile, Andrea Leadsom s-a retras din cursa electorală internă. Iar Theresa May a preluat, miercuri, funcția de prim ministru în Marea Britanie.
În ambele cazuri, opinia publică a reacționat și a criticat declarațiile respective. Însă, în România, totul a rămas la nivel de discuții de cafenea iar alegătorii din București s-au simțit foarte mândri și au votat-o, masiv, pe Gabriela Vrînceanu Firea Pandele pentru funcția de primar general. În Marea Britanie, Andrea Leadsom a pus stop ascensiunii în cariera politică. Așa popor, așa politicieni.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu