vineri, martie 29, 2024
AcasăActualitatePeneliști vechi și noi în conducerea PNL Focșani

Peneliști vechi și noi în conducerea PNL Focșani

După două luni de incertitudini și tensiuni interne, Biroul Politic Județean al PNL Vrancea a desemnat o nouă conducere interimară a organizației PNL Focșani. Așa cum v-am anunțat încă de ieri, noul șef al organizației municipale este Norocel Pompiliu Stroe. Acesta are 39 de ani și activează în domeniul afacerilor. S-a înscris în PNL în urmă cu un an iar la scrutinul din 5 iunie a fost ales consilier județean. Norocel Pompiliu Stroe a fost propunerea președintelui PNL Vrancea, Cătălin Toma, și a întrunit voturile a 45 din totalul de 57 de membri ai Biroului Politic Județean, participanți la ședință. Secretar general al organizației a fost desemnat un ofițer în rezervă, Costică Trifan, înscris în PNL în anul 2014.
norocel Alături de aceștia, în noua structură de conducere a PNL Focșani se regăsesc și peneliști mai vechi, precum omul de afaceri Gheorghe Stan sau medicul Gabriel Negoiță. Printre numele noi promovate în PNL Focșani se numără omul de afaceri Liviu Macovei, prim-vicepreședinte al organizației municipale, și avocatul Gabriel Nicolae. ”Ne dorim o revigorare a organizației municipale și avem nevoie de oameni puternici, credibili, cu idei constructive. Lumea așteaptă o schimbare de la noi și oameni care să nu creeze conflicte și să respecte interesele cetățeanului”, a declarat președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma. Noua echipă de conducere a PNL Focșani își propune să aducă un număr cât mai mare de voturi la alegerile parlamentare de peste câteva luni și să obțină cel puțin procentul rezultat la scrutinul local. ”Vrem să obținem rezultate cât mai bune la alegerile parlamentare”, a susținut noul șef al liberalilor focșăneni, Norocel Pompiliu Stroe.
Foștii șefi ai organizației municipale, timp de câteva luni sau câteva zile – Cristian Bălosu și Ion Ștefan – rămân în structurile de conducere ale PNL Focșani și ale filialei județene. De asemenea, actualii consilieri locali fac parte din echipa de conducere a organizației municipale.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu