miercuri, aprilie 17, 2024
AcasăActualitatePNL, excluderea lui Filimon și alegerile parlamentare

PNL, excluderea lui Filimon și alegerile parlamentare

Ieri a avut loc la Căminul Cultural din Jariștea (simbolic, fieful președintelui Cătălin Toma și locul unde a venit și Alina Gorghiu săptămâna trecută) ședința Colegiului Director al PNL Vrancea, o structură ce reunește liderii de organizații locale din tot județul. Membrii acestui organism intern urmau să dea votul final pentru excluderea consilierului municipal Ionuț Filimon din partid. Ceea ce s-a și întâmplat, cu un scor ce pare strâns, totuși: 59 de voturi pentru excludere și 32 de voturi împotriva excluderii. A fost solicitarea expresă a președintelui PNL Vrancea, transmisă și public, în urma publicării unor documente judiciare cu privire la problemele din trecut ale lui Filimon (pe care acesta le-ar fi negat) și a unei serii de afirmații considerate defăimătoare făcute de Filimon la adresa mai multor lideri ai PNL Vrancea, inclusiv a lui Toma. Propunerea de excludere fusese aprobată în alte 4 structuri de conducere, atât municipale cât și județene, până la votul final de ieri.
La ședința de ieri, cele 32 de voturi în favoarea lui Ionuț Filimon par destul de multe. Posibil ca cea mai mare parte a acestora să fi venit din rândul foștilor pedeliști. O altă explicație ar fi aceea că, în preajma campaniei și în timpul campaniei electorale, Filimon a avut o colaborare apropiată cu o serie de candidați PNL și care, acum, fiind departe de tumultul focșănean și dedesubturile politice, nu au mers pe mesajul transmis de președintele partidului. În fine, de când a văzut că se îngroașă gluma cu excluderea, Filimon a discutat cu mai mulți membri PNL, considerați apropiați, care i-au înțeles punctul de vedere și au votat în consecință. Dar nu suficient pentru a întoarce decizia luată cu largă majoritate în celelalte foruri ale PNL Vrancea. Conform participanților la ședința Colegiului Director, Ionuț Filimon ar fi avut un discurs destul de lung și virulent la adresa președintelui PNL Vrancea. Acest lucru ar avea două explicații, ca să folosim și un registru ludic, de vacanță: ori Filimon a înțeles exact vizita Alinei Gorghiu la Jariștea de săptămâna trecută (s-a descărcat, și-a spus oful și a atacat) ori n-a înțeles nimic din această vizită (și nu și-a făcut un discurs meșteșugit, bine ales și ochit la țintă, ca ultimul glonț). Cei prezenți la ședință au ascultat numai critici, atacuri și amenințări la adresa lui Cătălin Toma, afirmații făcute și înainte, în sediul partidului sau în alte întâlniri semi-secrete cu susținătorii săi (în locuri publice sau locuințe private, cu strângeri de semnături, compunere de scrisori/ adrese/ mesaje etc.). Cu un asemenea discurs anti-Toma era imposibil de crezut că majoritatea ar fi votat împotriva excluderii. Odată exclus, Filimon ar putea începe un fel de război de uzură cu PNL Vrancea, inclusiv în instanță, ceea ce ar întârzia înlocuirea lui din Consiliul Local Focșani.
Mai rămâne de reglementat situația conducerii organizației PNL Focșani, acolo de unde factorul ”perturbator” a fost îndepărtat. În urma discuțiilor cu Alina Gorghiu, președintele PNL Vrancea are cuvântul hotărâtor în desemnarea președintelui PNL Focșani. Alegerea nu va fi ușoară, mai ales că există curente diferite și o stare de tensiune în organizație. Eeeiiii … și se apropie alegerile parlamentare. Făcând o ierarhie piramidală, în vârf este un singur candidat cert pentru unul dintre cele 3 locuri considerate eligibile (1 senator și 2 deputați) – Cătălin Toma. Sub el, pentru celelalte două locuri, ar fi în competiție Fevronia Stoica, Nini Săpunaru (care duce o campanie personală asiduă prin țară și pare a fi ajuns la o împăcare cu șefii de la București), Sorin Hornea, Cristian Bălosu, Ion Ștefan. Sub ei, ar mai intra în discuție Liviu Bostan, Paul Ciubotaru, Daniel Pancu, Daniel Drăgan, primari în funcție, Florin Nechifor, Dorina Vraciu ș.a. Surprize, venite mai ales pe filiera București, sunt puțin probabile. Oricum, ierarhia candidaților pe primele locuri va depinde și de noul președinte al organizației municipale. Plus că, în conformitate cu înțelegerile liderilor de la nivel central, unul dintre cele 3 locuri considerate eligibile ar urma să revină unui liberal provenit din rândurile fostului PDL. Nu este, însă, obligatoriu să se întâmple așa ceva, mai ales că se pot face negocieri și ”schimburi” de locuri cu alte organizații județene. Mai sunt câteva luni.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu