NEWS ALERT

PNL și-a stabilit candidatul la Primăria Jariștea

Catalin Stancu
07:25, 15 mai 2017
Pe 11 iunie vor avea loc alegeri parțiale pentru postul de primar al comunei Jariștea. PNL a anunțat candidatul – Marius Ciprian Grama, actualmente angajat în Primărie. PNL Vrancea și-a anunțat candidatul odată cu deschiderea unui cabinet parlamentar al senatorului Cătălin Toma. ”Când aveam 30 de ani am candidat și eu pentru prima dată la funcția de primar. Îi urez succes lui Ciprian și mulțumesc comunității din Jariștea pentru susținerea oferită de-a lungul anilor. De aceea am și ales să deschid un cabinet parlamentar în Jariștea, problemele din mediul rural fiind la fel de importante ca și cele din mediul urban”, a declarat senatorul Cătălin Toma, fost primar al comunei Jariștea.” Am acceptat cu onoare propunerea de a fi candidat și le mulțumesc colegilor liberali din Jariștea pentru susținere. Vreau să continui proiectele începute de domnul senator Cătălin Toma și să-mi pun cunoștințele și tinerețea în slujba oamenilor din comuna la care țin atât de mult”, a afirmat Grama Marius Ciprian.
Deocamdată, PSD nu și-a anunțat candidatul pentru postul de primar al comunei Jariștea. În afară de candidatul PNL, un independent, cu afinități ALDE, a trimis scrisori oamenilor din comună în care își exprima intenția de a candida la postul de primar al comunei.

Citeste si:

×