sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăFocsaniPoliția Locală Focșani angajează 4 oameni la Serviciul Ordine Publică

Poliția Locală Focșani angajează 4 oameni la Serviciul Ordine Publică

Poliţia Locală a municipiului Focşani cu sediul în Focşani, strada Cuza Vodă, nr. 43 organizează concursuri pentru ocuparea următoarelor funcţii publice de execuţie vacante la Serviciul ordine publică:

poliţist local, clasa I, grad profesional debutant – 2 posturi 
Condiţii de participare la concurs:
Condiţii generale: candidaţii trebuie să indeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare ;
Condiţii specifice:
– studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de licenţă juridic sau administrativ; 
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: x;
– permis de conducere categoria B;
– să fie apt din punct de vedere medical;
– să fie apt psihologic portarmă;
– să aibă o condiție fizică adecvată funcției publice specifice.

– poliţist local, clasa III, grad profesional principal – 1 post
Condiţii de participare la concurs:
Condiţii generale: candidaţii trebuie să indeplinească condiţiile prevăzute de art. 54 din Legea nr.188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Condiţii specifice:
– studii medii liceale, respectiv studii medii absolvite cu diplomă de bacalaureat;
– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 5 ani;

poliţist local, clasa III, grad profesional asistent – 1 post

– vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 6 luni;

Concursurile pentru toate posturile vor avea loc după cum urmează:
– 19 februarie 2018, ora 10.00- proba suplimentară de verificare a aptitudinilor fizice la sala de atletism de la Colegiul Alexandru Ioan Cuza Focșani;
– 22 februarie 2018, ora 10.00- proba scrisă la sediul instituției;
– data și ora interviului vor fi comunicate ulterior la sediul instituției.
Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Poliţiei Locale a municipiului Focşani – Compartiment resurse umane, în termen de 20 zile de la data publicării anunţului în Monitorul Oficial al României, partea a III-a, respectiv de la data de 19 ianuarie 2018 până la data de 7 februarie 2018. (sursa: Primăria Focșani)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu