sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăStiri InternePolițiștii de la Transporturi au confiscat mărfuri de peste 700.000 de lei

Polițiștii de la Transporturi au confiscat mărfuri de peste 700.000 de lei

În urma misiunilor din ultimele zile ale Poliției Transporturi, au fost depistate zeci de persoane urmărite, dispărute sau bănuite de infracţiuni. Obiecte susceptibile a fi contrafăcute, alcool, ţigări sau cereale, în valoare de aproape 721.000 de lei, au fost confiscate sau indisponibilizate.

În perioada 14 – 19 octombrie a.c., Poliția Transporturi a acționat pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale pe palierele aerian, naval și feroviar. Astfel, pentru ordinea și liniștea publică și prevenirea migrației ilegale, au fost executate 14 misiuni în zona aeroporturilor și gărilor.

Poliţiştii au patrulat în aproape 300 de stații de cale ferată şi peste 300 de trenuri de călători, în aerogări, pe rute feroviare și navale. Astfel, au fost depistați 9 urmăriți național, 6 persoane dispărute, 5 minori lipsiți de supraveghere, 45 de migranți și 5 deţinători de substanţe halucinogene.

Au fost întocmite 37 de dosare penale, privind săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, proxenetism, punere în circulație de mărfuri contrafăcute, furt calificat, lovire sau alte violențe, tâlhărie, distrugere şi conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.

De asemenea, au fost confiscate sau indisponibilizate, 23.460 de țigarete, 450 de kilograme de cereale, 100 de litri de băuturi alcoolice, aproape 1.400 de metri liniari de țesătură imprimată cu modele ale unei mărci celebre și 20.160 de boluri din sticlă pictate cu modelul altei mărci, precum şi alte bunuri fără documente de provenienţă. Valoarea acestor bunuri se ridică la 721.000 de lei. (sursa: IGPR)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu