Anunțuri publicitare
NEWS ALERT

Poza zilei Fără ”loc” în Guvernul Dragnea-Dăncilă, Oprișan s-a ”refugiat” la cumpărături

Catalin Stancu
22:16, 26 ianuarie 2018

După ce a votat, fără entuziasm, componența noului Guvern PSD-ALDE, Marian Oprișan s-a retras la Focșani. Surprinzător, dacă ne gândim la nenumăratele oportunități și tentații din Capitală. Plus că șeful PSD Vrancea preferă Bucureștiul de atâția ani în dauna prăfuitului Focșani. Însă, faptul că Dragnea&comp l-au îndepărtat de butoanele guvernării i-a cam închis și posibilitățile de negociere a beneficiilor puterii. Nici la întrunirile secrete, între puțini ochi, unde se fac și se desfac multe, nu prea mai e acceptat, astfel că nu are motive întemeiate să rămână în București și să-și facă ”sânge rău”. Așa că, după ședința CEx-ului de astăzi, Oprișan a venit la Focșani și, pentru a-și ”omorî” timpul, a intrat în Carrefour, la cumpărături. A fost ajutat de șofer și, din când în când, mai schimba câte o vorbă cu oamenii veniți la cumpărături. Printre standurile unde a poposit ceva mai mult timp s-au numărat cele cu mâncare și jucării pentru animale. De altfel, cei care îi urmăresc pagina de Facebook, au observat că președintele PSD Vrancea postează, destul de des, fotografii cu cel mai bun prieten al omului. Așa cum ne-a obișnuit, bolidul cu care merge la cumpărături este cel plătit din bani publici – Toyota LandCruiser – achiziționat din fondurile Consiliului Județean Vrancea.

Citeste si:

×