vineri, martie 29, 2024
AcasăAdministratieProiect ambițios în comuna Ciorăști: valorificarea gunoiului de grajd

Proiect ambițios în comuna Ciorăști: valorificarea gunoiului de grajd

Primăria comunei Ciorăști pregătește un nou proiect în premieră pentru localitățile județului Vrancea. Autoritățile locale vor să construiască platforme de depozitare și o stație de compostare a gunoiului de grajd. Pentru aceasta, autoritățile îi pe localnici la consultări: ”UAT Comuna Ciorăști anunță deschiderea consultărilor publice cu privire la CONSTRUIREA  A DOUĂ PLATFORME COMUNALE DE DEPOZITARE ȘI GOSPODĂRIRE A GUNOIULUI DE GRAJD, CONSTRUIREA UNEI STAȚII DE COMPOSTARE AMBALARE/PELETIZARE A GUNOIULUI DE GRAJD ȘI DOTAREA CU ECHIPAMENTE PENTRU PLATFORMELE DE DEPOZITARE ȘI COMPOSTARE A GUNOIULUI DE GRAJD. Vă așteptăm la sediul primăriei pentru informații și sugestii, de luni până vineri, între orele 09.00-14.00”, anunță conducerea Primăriei Ciorăști, atât la sediu cât și pe rețelele de socializare.
”Construcția unei facilități pentru depozitarea gunoiului de grajd implică anumite riscuri în ceea ce privește efectele negative asupra resurselor mediului înconjurător. De aceea, este impetuos necesară respectarea unor reguli și condiții pentru amenajarea și organizarea unor structuri de depozitare a bălegarului animalier, care să aibă un impact negativ redus asupra mediului ambiant. Eliminarea depozitării necontrolate, prin realizarea unei platforme pentru depozitarea controlată și compostarea gunoiului de grajd, realizarea așa-numitei distanțe „tampon” față de așezările umane, va evita efectele negative care pot surveni prin acumulările peste limitele de alertă în apele potabile a unor elemente și substanțe potențial nocive, mirosurile neplăcute, apariția unor insecte dăunătoare și încărcarea atmosferei cu particule de praf sau de altă natură care ar afecta în sens negativ comunitățile umane din imediata apropiere. (…) Compostarea este un proces care se desfășoară în condiții aerobe și care are ca scop stabilizarea materiei organice parte componentă importantă a bălegarului animalier. Sistemele de depozitare a gunoiului de grajd la nivelul comunităţii ar putea fi optimizate prin adăugarea unui modul pentru producerea de compost și combustibil obținut din biomasă”, se precizează, printre altele, în expunerea de motive pentru realizarea acestui proiect.
Un asemenea proiect s-a implementat în localități din alte județe, dar nicăieri, încă, în Vrancea. Reprezentanții Primăriei Ciorăști au văzut un astfel de proiect dus la bun sfârșit în comuna Balta Albă, județul Buzău, și au demarat procedurile pentru a-l realiza și în localitatea natală. ”Deocamdată se lucrează la studiul de fezabilitate. Consultarea cetățenilor este un pas în vederea întocmirii proiectului. Nu este prima dată când ne consultăm cu oamenii pe diverse proiecte de interes comunitar. Dorim să-i implicăm pe cetățenii comunei noastre în luarea deciziilor și îi așteptăm și acum cu propuneri și sfaturi. Noi nu vrem să majorăm tariful la serviciul de salubritate și intenționăm să micșorăm cantitatea de gunoi pe care o ducem la platforma de gunoi. Pe de altă parte, gunoiul de grajd este o problemă pe care ne dorim să o rezolvăm. Transformarea în compost reprezintă o soluție. Vom avea îngrășământ natural pe care îl vom împrăștia pe terenurile agricole”, ne-a declarat primarul comunei Ciorăști, Nicolae Braicău. 
Administrația locală așteaptă ca oamenii să vină la sediul Primăriei și să-și spună punctele de vedere referitoare la acest proiect în perioada 16-31 ianuarie. Proiectul va beneficia de finanțare nerambursabilă de 95% prin Ministerul Mediului, iar contribuția autorităților locale va fi de 5%. Dacă toate procedurile se derulează fără obstacole, este posibil ca la toamnă să înceapă lucrările pentru amenajarea platformelor. 

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu