NEWS ALERT

Proprietarii de mașini care beneficiază de parcare rezidențială, chemați să plătească abonamentul

Editor Vrancea24
19:12, 17 noiembrie 2016

Direcția de Dezvoltare Servicii Publice Focșani – Biroul Administrare Parcări anunță că, începând cu data de 1 decembrie 2016, toți posesorii de abonamente – parcare sunt obligați să achite taxa pentru prelungirea automată a valabilității acestuia, conform Hotărârii Consiliului Local Focșani nr. 264/ 2015.

Taxa se va achita la Primăria Municipiului Focșani – Serviciul Taxe și Impozite. Precizăm că taxa aferentă locului de parcare este de 12 lei/lună, respectiv 144 lei/an pentru deținătorii unui singur loc de parcare și 17 lei/lună pentru cel de-al doilea loc de parcare, respectiv 204 lei/an.

Termenul limită pentru achitarea abonamentelor este 31 ianuarie 2017, în caz contrar locul se poate redistribui.

După achitarea acestor taxe, posesorii abonamentelor de parcare trebuie să se prezinte la sediul Direcției de Dezvoltare Servicii Publice Focșani – Biroul Administrare Parcări, pentru vizarea acestora pe anul 2017.

PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FOCȘANI

 

Citeste si:

×