NEWS ALERT

Raluca Dan vrea 100.000 de euro de la PNL, pentru „atingerea adusă onoarei, demnității și imaginii publice”

Cristea Nicoleta
16:35, 18 octombrie 2017

Secretarul județului Vrancea, Raluca Dan, a dat în judecată Partidul Național Liberal, proces care se desfășoară la Tribunalul Vrancea, solicitând instanței să i se acorde 100.000 de euro, „adică 449.560.000 lei, reprezentând despăgubiri pentru atingerea adusă onoarei, demnității și imaginii publice”. Atingerile la care face referire Raluca Dan au la bază, potrivit susținerilor din cererea de chemare în judecată, „un articol publicat în noiembrie 2016 în „Supliment alegeri 2016” – cotidian România Liberă”, unde se face referire la o posibilă relație intimă dintre aceasta și Nicușor Halici, care ar fi obținut în acest fel anumite beneficii.

Raluca Dan se plânge că nu a avut nicio funcție politică, nu este reprezentantul niciunui partid politic și nu a avut nicio legătură cu alegerile, drept pentru care chiar la acel moment a cerut ajutorul Biroului Electoral de Circumscripție 41 Vrancea, care i-a și dat de altfel dreptate, pe considerentul că „în mod nelegal s-au făcut referiri la activitatea profesională și viața personală”. Dar, pentru că suplimentul deranjant se publicase, PNL nu a avut cum să îl retragă, de aici și acțiunea în civil introdusă de Raluca Dan. „Pârâții au acționat cu rea-credință, cu intenția evidentă de a mă denigra, de a-mi afecta viața socială/privată. Acțiunea pârâților a fost îndreptată direct împotriva mea, persoană care deține o funcție publică, dar nu era implicată în campania electorală”.

Raluca Dan arată că este doar prietenă cu Nicușor Halici, că nu este implicată într-o relație amoroasă cu acesta și că cele relatate în articol i-au afectat și pe copiii minori ai fiecăruia. „Așa cum rezultă din mențiunile aflate la fila 4 a Suplimentului, Publicația a fost editată de România Liberă la comanda PNL, într-un tiraj de 30.000 de exemplare”, mai arată Raluca Dan în acțiune, solicitând, pe lângă bani, și ca instanța să oblige PNL să publice o dezmințire „pe prima pagină a ziarului România Liberă (sau Monitorul de Vrancea)”, plus „la suportarea costurilor de achiziție și distribuție a 30.000 de exemplare a ziarului în care va fi publicată dezmințirea”. Raluca Dan a înregistrat acțiunea în instanță pe data de 2 martie a.c. iar joi, 19 octombrie, este al patrulea termen.
Raluca Dan (43 de ani) este secretarul județului și mâna dreaptă a lui Marian Oprișan în Consiliul Județean Vrancea dar și în Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România. Chiar dacă nu ar fi avut carnet de partid, Raluca Dan a fost mereu în cercul de interese al PDSR/PSD. Ea a lucrat în sediul PDSR/PSD în calitate de consilier parlamentar (1998-2000) dar și de persoană de încredere a liderului organizației județene. Este de notorietate faptul că Raluca Dan conduce, practic, de mulți ani Consiliul Județean Vrancea, mai ales că Marian Oprișan este mult timp plecat din instituție. În 2009 a ocupat, timp de 9 luni, funcția de prefect al județului Vrancea, ca reprezentant al Guvernului PDL-PSD pus de PSD.

La rândul său, Nicușor Halici (40 de ani) a lucrat în administrația publică locală și județeană, a fost și prefect al județului Vrancea (2014-2016), pus de Marian Oprișan, iar din decembrie 2016 este deputat PSD Vrancea (impus tot de Oprișan). Raluca Dan și Nicușor Halici (ambii îi datorează președintelui PSD Vrancea ascensiunea lor publică) au colaborat îndeaproape atât când au fost colegi în Consiliul Județean cât și în perioada în care Halici era prefect.

Citeste si:

×