vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateReguli noi pentru avansarea în grad a militarilor

Reguli noi pentru avansarea în grad a militarilor

Guvernul a modificat, printr-o Hotărâre, Ghidul carierei cadrelor militare din structurile Ministerului Apărării Naționale, reglementat prin HG nr.106/2011. Noile modificări introduc obligativitatea ca, pentru promovarea în funcţii prevăzute cu gradul de maior (locotenent-comandor), ofițerii să fie absolvenți de studii universitare de master. De asemenea, ofițerii care își desfășoară activitatea în domenii specializate, în care formarea profesională nu este asigurată prin rețeaua de învățământ a M.Ap.N., vor putea fi înaintaţi în gradul următor, până la cel de locotenent-colonel (căpitan-comandor), în urma absolvirii unor programe de perfecţionare profesională organizate de instituții din afara sistemului educațional militar.
Prin modificările aduse Ghidului, se asigură creșterea gradului de acumulare a cunoștințelor teoretice și perfecționare a deprinderilor practice ale ofițerilor, atât pentru a îndeplini atribuțiile și misiunile în condiții de eficiență, cât și de a acționa în context multidisciplinar, în acord cu principiile strategiei militare și ținând seama de complexitatea mediului de securitate actual, intern și internațional. De asemenea, actul normativ asigură cadrul juridic necesar afirmării principiului competiției bazate pe competența profesională în ceea ce privește evoluția ulterioară în carieră a cadrelor militare și, concomitent, creșterea gradului de încadrare cu personal militar, competent profesional, a structurilor militare la nivel tactic și operativ care, prin misiunile încredințate, contribuie la îndeplinirea angajamentelor asumate de România în calitate de stat membru cu drepturi depline al Alianței Nord-Atlantice. Totodată, se asigură posibilitatea transferului de cunoștințe specifice domeniilor specializate din afara sistemului educațional militar, având ca finalitate perfecționarea pregătirii cadrelor militare care își desfășoară activitatea în astfel de domenii.
Prin Hotărârea adoptată de Guvern se prevede o perioadă de tranziție de cel mult cinci ani, suficient pentru completarea studiilor necesare de către tot personalul implicat și care, totodată, asigură funcționalitatea structurilor militare. (Biroul de presă al Guvernului)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu