sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăActualitateSărbătoare la Golești, sâmbătă și duminică

Sărbătoare la Golești, sâmbătă și duminică

Autoritățile locale din Golești organizează, în acest weekend, a treia ediție a Zilelor Comunei Golești. Organizatorii au pregătit manifestări diverse în cele două zile, pentru toate vârstele și gusturile. Vor fi competiții sportive pentru copii și adulți, de fotbal, tenis de masă și volei iar cuplurile care au împlinit 50 de ani de căsătorie vor fi premiate. Sâmbătă, la ora 14.00, va fi ședința solemnă a Consiliului Local și Primăriei Golești. După-amiezele celor două zile de sărbătoare vor fi ocupate de spectacolele de muzică populară și muzică ușoară. Și-au anunțat participarea ansambluri folclorice din Vrancea și Galați (Sânzienele Dumitrești, Plaiurile Vânători – Galați, Dorurile Vrancei, Rapsodia Vulturu, Vornicii Păulești) precum și fanfara militară. Pe scena din parcul central, de pe DN2, vor urca Anamaria Botezatu, Ion Paladi, Doinița Fluturu, Nicolae Furdui Iancu și Crai Nou, Laura, Deep Central, Provincialii și alții. Zilele Comunei Golești se vor încheia duminică seară, cu un foc de artificii. Conducerea Primăriei le-a transmis locuitorilor comunei Golești invitația de a participa la sărbătoare și prin intermediul rețelelor de socializare: ”Dragi Goleșteni ,

Luna mai vine cu de-acum tradiționalele zile ale comunei Golești care se vor desfășura în perioada 20-21 mai 2017 și la care vă așteptăm cu mic cu mare să sărbătorim. Haideți să păstrăm tradiția și să ne întâlnim ca și în anii trecuți cu toții la această mare sărbătoare a comunei Golești”, scrie pe pagina de Facebook a Primăriei Golești.

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu