sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăComuna meaCIORASTIȘcoala din Ciorăști a primit cărți de la Târgul Gaudeamus

Școala din Ciorăști a primit cărți de la Târgul Gaudeamus

Ediția cu numărul 15 a Târgului GAUDEAMUS Carte Școlară, eveniment inițiat și organizat de Radio România — Centrul Cultural Media Radio România și găzduit timp de 11 zile de Piața Universității, s-a încheiat duminică, 24 septembrie. În ciuda contextului dificil și a dezbaterilor aprinse care au vizat chiar segmentul de piață căruia îi este dedicat acest eveniment, formula ‘carte educațională + început de an școlar’ și-a demonstrat din nou valabilitatea. Numărul mare al vizitatorilor și valoarea ridicată a vânzărilor înregistrate cu acest prilej, comunicată de către majoritatea expozanților, reconfirmă statutul de reper al ‘sezonului de toamnă’ pe care Târgul GAUDEAMUS Carte Școlară și l-a câștigat de peste 10 ani.
Târgul GAUDEAMUS Carte Școlară, manifestare organizată în mod tradițional la începutul anului școlar, cu o ofertă adecvată momentului, face parte dintr-un program de anvergură națională, inițiat și derulat de Radio România din anul 1994 — Programul LECTURA — al cărui principal obiectiv este susținerea, prin evenimente, a culturii scrise în țara noastră. Palmaresul celor peste 20 de ani ai acestui proiect cultural este cel mai în măsură să ‘vorbească’ despre rolul pe care Radio România, prin intermediul târgurilor din seria GAUDEAMUS, îl joacă pe piața națională a cărții: 101 evenimente, aproape 9.900 de expozanți, circa 2.860.000 de vizitatori și mai mult de 12.500 de manifestări organizate cu prilejul târgurilor.
Bilanțul statistic al acestei ediții include:

— Circa 30.000 de vizitatori, conform statisticilor efectuate zilnic;

— Peste 70 de expozanți (reuniți în 28 de standuri), oferta prezentată în cadrul târgului fiind reprezentativă pentru piața românească de manuale și materiale didactice, în măsură să ofere tuturor celor implicați — elevi, cadre didactice, profesioniști — un cadru optim de analiză, selecție și achiziție a instrumentelor de lucru pentru anul școlar 2017 — 2018.

— peste 3.500 de volume donate de către vizitatori în cadrul proiectului ‘Cărțile se întorc acasă’. Prin acest proiect, inițiat și derulat de Radio România de la începutul anului 2010, se urmărește colectarea de cărți de la edituri și de la persoane particulare dispuse să renunțe la o parte din volumele din biblioteca personală și donarea lor către biblioteci care nu au mai primit fonduri pentru achiziții. Cărțile adunate cu prilejul Târgului GAUDEAMUS Carte Școlară 2017, prin generozitatea vizitatorilor, au avut ca destinație: Școala Gimnazială nr. 95 din București, Școala Gimnazială ‘Gheorghe Corneliu’ din comuna Domnești, județul Ilfov, și Școala Gimnazială ‘Ionel Sîrbu’ din comuna Ciorăști, județul Vrancea. (comunicat Radio România)

ARTICOLE SIMILARE
spot_img
- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu